Orbirea zugraveste o lume stranie, o lume a nebuniei in care cu totii sufera de o forma oarecare de dementa, de la personajul central, savantul Kien, pina la menajera si, ulterior, sotia sa, Therese, de la intendentul Pfaff la piticul cocosat Fischerle si chiar la psihiatrul Kien, fratele savantului. Toti sint marcati de tare fizice, psihice si spirituale care le reduc existenta la o singura preocupare obsesiva, prin prisma careia inteleg lumea. Kien este carturarul inchis in turnul de fildes al imensei sale biblioteci, intelectualul care nu intelege sa accepte vreo alta preocupare si care nu vrea sa jertfeasca nici o clipa daca nu are legatura cu cercetarile sale. El este „capul fara lume”, cu viata rinduita si planificata pina la secunda, a carui obsesie este declansata de teama de orbire, care-i aminteste de Eratosthene si de arderea bibliotecii din Alexandria.

Premiul Nobel pentru Literatura 1981