Fragment din cartea "Fratii Karamazov" de F.M. Dostoievski:

"Se povesteste, de pilda, ca odata, in vremurile stravechi ale crestinismului, un frate n-ar fi indeplinit ascultarea data de staretul sau, pe care l-a parasit, fugind din manastire si trecind in alta tara, adica din Siria in Egipet. Acolo, dupa o viata indelungata plina de fapte minunate, s-a invrednicit sa patimeasca pentru credinta si sa moara ca un mucenic. Drept pentru care Biserica s-a gindit ingroape cu cinste trupul neinsufietit, socotindu-l din momentul acela printre sfinti; insa in clipa in care, diaconul a rostit „iesiti cei chemati", sicriul, in care se aflau rarnasitele sfintului, s-a smuls din loc si a zburat afara din biserica. Lucrul acesta s-a repetat de trei ori. Abia atunci a iesit la iveala ca sfmtul mucenic incalcase ascultarea pe care o datora staretului sau, parasindu-l si, prin urmare, cu toate slavitele sale fapte, nu putea dobindi iertarea pacatelor fara dezlegarea acestuia. Asadar, ingropaciunea nu s-a putut, indeplini decit dupa ce l-au chemat pe staret sa-i dea dezlegarea. Fireste, nu este decit o veche legenda, dar iata mai jos un caz autentic si ceva mai recent. Un calugar din zilele noas-tre venise sa-si caute mintuirea la Muntele Athos, cind, intr-o buna zi, staretul sau i-a poruncit sa paraseasca manastirea pe care o indragise ca pe un sfint lacas si un liman linistit si sa plece spre Ierusalim, sa se inchine la locurile sfinte, ca dupa aceea sa se intoarca in nordul Rusiei, undeva in Siberia. „Acolo ti-e locul, nu aici." Calugarul, uimit si vrednic de prins, s-a inflintat la patriarhul ecumenic de la Constantinopol cerindu-i dezlegarea; patriarhul i-a raspuns ca nu este nicidecum in masura sa-l dezlege si ca nu exista pe toata fata pamintului si nici nu e posibil sa existe o putere care sa-l dezlege de ascultarea primita in afara de staretul insusi."