Intre a doua jumatate a lui octombrie 1941 si inceputul primaverii lui 1942, populatia evreiasca a Odessei este exterminata de fortele armate romane. Printre putinii supravietuitori se numara Sprinta si Valentina Berman, mama si fiica. Trimise in Transnistria alaturi de alte zeci de mii de evrei, ele reusesc aproape miraculos sa scape cu viata din iadul deportarii si sa revina in Romania in 1944. Intre timp insa, sotul Sprintei si tatal Valentinei, deportat si el, a fost impuscat undeva pe malul Bugului, pe marginea unei gropi comune. Din 1958 pana in 1963, Valentina va sta la inchisoare, condamnata pentru ca dactilografiase poeme ostile noului regim ale lui Ion Caraion, iubitul ei, care ii va deveni sot. In 1986, la cinci ani dupa ce au primit azil politic in Elvetia, scriitorul se stinge din viata, iar Valentina, la cererea lui Ion Solacolu, jurnalist al exilului romanesc, incepe sa-si povesteasca existenta. Intr-un moment in care umbra razboiului se intinde iar peste Europa, cartea Martei Caraion - nimeni alta decat fiica Valentinei si nepoata Sprintei - prezinta si analizeaza cu minutie si luciditate faptele cuprinse in aceasta marturie tulburatoare: Am depliat o povestire din secolul XX, i-am desfacut fiecare pliu de la est la vest: in momentul in care Ucraina explodeaza, redeschizand larg ranile vechi, si cand locurile unor tragedii redevin incandescente, mi s-a parut necesar sa fac asta”.

 

Marturie pretioasa, in consecinta, a unui episod precis al Holocaustului: despre acel mars, care porneste de la Odessa la sfarsitul lui octombrie 1941 si ii poarta pe cei 30.000 de evrei spre o groapa comuna de pe malul Bugului, pe o distanta de 200 de kilometri, intr-o toamna foarte rece, nu exista relatari, deoarece n-au existat supravietuitori, iar martorii si jandarmii insarcinati cu deportarile n-au prea fost dispusi sa faca destainuiri. Nenumarate relatari ale unor marsuri similare se contopesc in tabloul imaginar si nediferentiat al marelui convoi al evreilor din razboi. A ne concentra asupra acestui mars si asupra acestei relatari, adica asupra experientei particulare a unui individ, la scara a ceea ce vede si stie el, tinand cont de limitarile sale si de puterea sa de a surprinde fragmente de realitate vie, inseamna a recunoaste locurilor, situatiilor, grupurilor, persoanelor, obiectelor existenta proprie, comparabila cu celelalte si totodata distincta de ele.

Traducere din limba franceza de Nicolae Constantinescu.