Autorul premiatelor romane Goana nebuna a lumii si Transatlantic ne incanta de aceasta data cu o nuvela (care da si numele volumului) si trei povestiri, ce par a transcende timpul, explorand cu gingasie actul scrisului si momentul creatiei, cand personajele par pur si simplu sa se trezeasca la viata in paginile cartii. Consecinte de viata si de moarte pot deriva dintr-un banal fapt cotidian, iar scriitorul explica acest lucru intr-o nota personala de la finalul volumului. Aceste povestiri au fost terminate in 2014, in preajma unui incident petrecut in New Haven, Connecticut, cand Colum McCann a fost atacat pe o strada, pierzandu-si cunostinta. Unele dintre ele au fost scrise inainte de atac, iar altele dupa aceea, intr-o perioada de puternica afectare emotionala.
    Scriitorul marturiseste: „Uneori am impresia ca ne scriem propriile vieti in avans, dar alteori putem doar sa ne uitam in trecut. in final, totusi, fiecare cuvant pe care-l scriem este autobiografic - probabil indeosebi atunci cand incercam sa evitam ceea ce tine de biografie“.
    De-a dreptul stralucitoare din punctul de vedere al claritatii si al maiestriei cu care este scrisa, aceasta colectie de povestiri ne aminteste de ce este considerat Colum McCann unul dintre cei mai buni scriitori contemporani. 

    „Nu exista nicio camera de supraveghere in zona intrarii angajatilor, care se afla la zece metri distanta, pe Madison Avenue — o simpla usa din metal care duce inapoi in bucatarie, trecand pe langa toalete. Tinand cont de unghi, atacul nu mai putea fi surprins decat de camera de supraveghere a traficului, montata pe stalpul de iluminat de la intersectia Madison cu 86th Street: cea care ofera o vedere ampla, accesata de la distanta de controlorii de trafic. Calitatea e destul de proasta, dar campul de vizibilitate e larg. In oricare alti zi, ar putea completa inregistrarile de la restaurant — avalansa de taxiuri si roiul amenintator de camionete accidentate —, dar astazi imaginea are de suferit din cauza ninsorii viscolite care acopera obiectivul, incepand cu fulgii care se topesc la inceput pe ecran, unul cate unul, unindu-se ma apoi si formand o pelicula alba. Incepe cu fulgii care se topesc pe obiectivul fierbinte, stationeaza o clipa, apoi se transforma intr-un firicel de apa care se scurge pe ecran. Apoi, ninsoarea se inteteste si fulgii se lipesc rapid de obiectiv. Ei se aduna straturi-straturi, boltindu-se in sus in interiorul camerei de supraveghere, ca o multime de razvratiti care incearca sa acopere o crima. La momentul crimei, singurul lucru care poate fi deslusit printre granulele de zapada sunt farurile masinilor care se apropie — mici si spectrale, inaintand pe bulevard. Nu se disting siluete. Nici chipuri. Nici vreun barbat cu sapca de baseball. Nici vreo imagine cu un atacator alergand pe strada.

    La cateva clipe dupa atac, granulele albe reflecta vag luminile rosii si albastre ale girofarurilor, pana cand strada este inchisa in cele din urma si inregistrarea se reduce la un portret static al farurilor. Imaginile nu au sonor, dar detectivii aproape ca aud claxoanele urland disperate, pana cand cuvantul crima incepe sa se strecoare printre masinile blocate in trafic, reinstaurand linistea."