In Tu esti rusul cel bun, Maria Pilchin imprastie viata in jur, personifica, (re)creeaza personajele urbei prin care trece, nu se fereste de reluari, repetitii, retorica - nimic din ceea ce poate transforma cotidianul in crepuscul si joc de umbre, nimic din alunecarea dinspre ceea ce e si ceea ce pare ca e. Isi incifreaza cu frivolitatea specifica poeziei actuale etapele vietii casnice si biologice. Insa toate spuse si aranjate astfel incat sa pastreze proportiile si etalarile dorite, dar si teama, neincrederea, ascunderea - viata de scoica si viata de melc, cu plutirea miraculoasa a calutului de mare. O poetica a familiei, a spatiului intim, dublata de contextul socio-istoric si asumata de o voce deja formata si clara, care - atunci cand e nevoita sa iasa in afara - se extinde (ca lumina / intunericul) in fiecare spatiu liber. - Moni Stanila