Excursul istoric pe care il propune Moyn in paginile acestei carti trebuie citit astazi ca o invitatie la a privi si intelege drepturile omului in contingenta lor. O asemenea privire critica ne poate permite sa ne rupem de un anume defetism prevalent - si nu fara motive legitime - in randurile progresiste, precum si de un ton alarmant in cercurile liberale ce continua sa ignore - spre detrimentul tuturor - conditiile istorice ale hegemoniei drepturilor omului. Apropiindu-ne astfel de centrul argumentului lui Moyn, miza contemporana a acestei carti ne poate aparea cumva mai clar. De-a lungul Ultimei utopii, istoricul repeta un lucru foarte simplu: drepturile omului, asa cum le stim, au aparut ca obiect al unui discurs, intr-un context istoric precis, si anume anii 1970. Or practicile, orizontul intelectual si politic al acelor ani impun o marca, am spune, pe urmele lui Walter Benjamin, un index istoric ce permite lectura lor, determinata de un anume aranjament al puterii. Drepturile omului sunt rezultatul retragerii vechilor proiecte emancipatoare colective: revolutia, lupta sindicala, lupta decoloniala, miscarea antisegregationista si antirasismul militant. Pentru a sustine acest argument, Moyn se angajeaza intr-o analiza sustinuta, in ceea ce apare a fi o lupta aproape eroica, pe de o parte cu un tip de istorie monumentala a "drepturilor omului", si pe de alta, cu materialitatea relatiilor de putere ce le produc si le traverseaza. - Cosmin Cercel
Traducere din limba engleza de Ionut Tudor.