Primul volum al trilogiei “Ultima vrajitoare din Transilvania.”

Alexandra, o adolescenta rebela, este trimisa de parinti sa isi petreaca vacanta de vara intr-un sat din Transilvania, pentru a fi indepartata de o iubire considerata imorala. Odata ajunsa in V., ea este atrasa de povestile localnicilor legate de o crima savarsita in urma cu mai mult de un veac: contesa Aneke fusese acuzata de incest si vrajitorie si ucisa in padure. Alexandra porneste pe urmele contesei, hotarata sa afle ce s-a intamplat cu adevarat. Castelul ascunde mistere la fiecare colt… Pe masura ce fapte si personaje stranii ies la iveala, Alexandra isi da seama ca are in comun cu frumoasa vrajitoare mai mult decat si-ar fi imaginat, inclusiv iubirea ei secreta si interzisa. Va reusi Alexandra sa salveze aceasta iubire si in final propria viata, sau va avea soarta tragica a Anekei?

Doua lumi distincte se intrepatrund: lumea adolescentilor de azi, cu Facebook, concerte rock, tatuaje si pierce-uri, si lumea contesei disparute, cu intrigi de curte si povesti uitate.

Un mistery romance in tonuri intunecate despre incest, superstitii, tradari, secrete, legende transmise peste veacuri.
Fragment din roman:

"Ploaia a inceput, intr-adevar. Ploaie de vara, ca intr-un sat de langa munti. Am trecut pe langa primele case din sat si la ferestre am vazut fete de copii speriati, urmarind cu aviditate miscarile mele si mai ales ale lui Mathias. Un om in varsta, impingand o roaba, iese pe poarta casei in calea noastra, dar, dand cu ochii de Mathias, se repede inapoi si trage poarta de fier in urma lui, parca speriat de ceva. Fireste, nu crezusem nimic din povestea cu surorile. Se vedea treaba ca respectivul conte, la bratul caruia mergeam acum, de fapt alergam, ferindu-ma de stropii uriasi de ploaie, era clar dus cu pluta. Dar arata si vorbea minunat! Am acceptat sa intru putin in casa lor, a lui Mathias si Lorena, pana ce se mai linistea dezlantuirea nebuna a norilor.
In curte, cu o punga de plastic pe cap, Lorena tocmai taiase un cocos.
— Ai adus-o!, a exclamat plina de entuziasm la vederea mea, stergandu-si cu maneca cateva picaturi de ploaie de pe chip.
Vorbea, fireste, cu Mathias. Care ii era, daca era sa fiu indeajuns de nebuna si eu cat sa-i cred vorbele, atat sotul, dar si fratele ei vitreg. Insa nici macar asta nu era cel mai neobisnuit lucru, ci pretentia lor de a fi fratii contesei care traise in veacul trecut. Ce sat de oameni ametiti, mi-am spus din nou, dar nu fara o mica doza de admiratie. Mathias si Lorena preluasera credintele din sat, cele ale stramosilor lor, si incercau sa le invie. Era interesant ca traiau din povestile spuse noaptea tarziu, la foc, care iti dau fiori pe sira spinarii si vise agitate pana dimineata. Traiau totusi nu doar din povestile astea, ci si in ele. Isi proiectau propriile lor sentimente acolo, in povestile cu vrajitoare, cu blesteme, cu ritualuri, cu tot ce insemna supranatural. Si intuitia imi spunea ca si ceilalti oameni din sat le intretineau delirul. Credeau si ei in aceleasi povesti. Oare era o fuga din fata banalitatii, a unei vieti lipsite de semnificatii, o incercare de a regasi ceva ce fusese candva mai special, plin de mister, sau pur si simplu erau gata de inchis la nebuni?
Si una, si alta, mi-am spus, si am intrat in casa."