Dornic de frumos si speranta, Vasile Serban asaza cuminte gandurile, trairile si emotiile proprii intru descoperirea sa ca om si luminarea prin harul cu care a fost zamislit: Cuvantul. Traieste in Lumina, cititorule!
[...] Aflat intr-o permanenta cautare, Vasile Serban traieste aproape hiperbolic propria viata, iar notele de elegie si speranta incearca sa isi faca loc in acest "gram de om pentru eternitate", un descoperitor de viata si adevaruri ("Sunt infidelul ce-ti atinge cerul, crezand ca cerul il va face sfant,/Sa pot ajunge langa tine durerea grea ca sa mi-o zic./Am dezertat de pe pamant, fugind de oameni si de lut/Si m-am ascuns in nori cu gand, sa vin la tine sa ma plang" - In cautarea Domnului).

[...]El se vede un Debutant ("Sunt debutant poet in curtea bibliotecii,/In mana c-o penita si-n minte mii de schite,/Un amalgam ciudat de versuri pribegite/In mici volume scrise ce zac nepretuite.") sau Actorul cel mai trist ("Sunt un actor pestrit in piesa lui de teatru,/ Cu monologu-mi trist si cu jobenul galben") sau "Un anonim actor pe-o scena imperfecta" (Provincial in moarte) sau "prizonierul vocilor de gheata", dar toate aceste masti lirice sunt linistite de femeia iubita, cea care ii confera solidaritate, certitudine, iubire ("In tineretea mea mi-ai fost aproape/Si tot aproape de atunci mi-ai stat,/Mi-ai fost o calauza buna-n viata,/Fiind izvor de zambet si iubiri." - Casnicie). - Prof. Petronela Apopei