Se poate muri de suparare? De disperare? Din sentimentul zadarniciei? De incapacitatea de a raspunde la intrebarea: Sunt eu a-normal - sau ei sunt ne-normali? Ieri, 10 martie 2006, am mai murit o data (pe langa mortile nedesavirsite, cele de la: Gherla din 1958; de la Rahova, 1977; de la Paris, 1982 - bomba in carte; 1983: otrava lui Haiducu; 1990: distrugerea, gratie prietenului Liiceanu, a cartii Culoarea curcubeului; 1997: "Imi pare rau ca l-am cunoscut pe Paul Goma", citat din decretul-lege al Monicai Lovinescu; "Adio, domnule Goma", opera nemuritoare a lui N. Manolescu din 1998; in fine, in 2005: certificatul de deces semnat de procurorul Ilie Mihai Eduard…); ... ieri, cand am citit Apelul initiat de cica Sorin Iliesiu. (In treacat: la 21 septembrie 2005 publicam in Ziua "Propunere"(a), afirmind: "De ce n-am alcatui si noi, indigenii, bastinasii, majoritarii romani - ne-americani, ne-israelieni - un Institut pentru Studierea Terorii Bolsevice in Romania, de la 28 iunie 1940?".) - Paul Goma,  Paris, 11 martie 2006