Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Utopia

Utopia - Thomas Morus

Utopia

Utopia lui Morus a fost scrisa in limba latina si cuprinde doua parti, dintre care cea de-a doua, descriind locul (Nusquama, cum il numeste uneori in scrisorile sale – „Nicaieri”), fiind finalizata undeva spre sfarsitul anului 1515, iar prima parte, cea introductiva, la inceputul lui 1516. Cartea a fost tiparita prima data la Louvain, la sfarsitul anului 1516, avandu-i ca editori pe Erasmus, Peter Giles si alti prieteni din Flandra ai lui Morus. Apoi a fost revizuita de Morus si tiparita de Frobenius la Basle, in noiembrie 1518. A fost retiparita la Paris si la Viena, dar nu si in Anglia, in timpul vietii lui Morus. Prima tiparire a sa in aceasta tara a fost traducerea in engleza facuta in timpul domniei lui Edward al VI-lea (1551) de Ralph Robinson. A fost tradusa cu mai multa indemanare de Gilbert Burnet, in 1684, curand dupa ce condusese apararea prietenului sau, lordul William Russell, participase la executia acestuia, ii razbunase amintirea si James al II-lea ii luase, drept razbunare, postul de lector la St. Clement’s. Burnet a fost atras de traducerea Utopiei de acelasi simt al lipsei de ratiune din pozitiile inalte care l-a facut pe Morus sa scrie cartea.

Numele cartii a dus la crearea unui adjectiv in limba noastra: numim „utopic” ceva ce este impracticabil. Totusi, sub valul unei fictiuni jucause, afirmatiile sunt cat se poate de sincere si sunt bogate in sugestii practice. Este opera unui englez invatat si intelept care ataca in felul lui principalele rele din sfera politica si sociala din vremea lui. Pornind de la fapte, Morus povesteste cum a fost trimis in Flandra cu Cuthbert Tunstal, „pe care, in cele din urma, spre marea bucurie a tuturor, Maiestatea Sa l-a preferat pentru slujba de maestru al sulurilor”; cum trimisii lui Carol i-a intalnit la Bruges si s-au intors imediat la Bruxelles pentru instructiuni, si cum Morus a mers apoi la Antwerp, unde s-a bucurat de compania lui Peter Giles, care i-a alinat dorul de a-si revedea sotia si copiii, pe care nu-i mai vazuse de patru luni. Apoi, faptele aluneca spre fictiune in episodul gasirii lui Raphael Hythloday (al carui nume, compus din doua cuvinte grecesti, inseamna „cunoscator de fleacuri”), un om care fusese cu Amerigo Vespucci in ultimele trei calatorii spre noua lume recent descoperita, despre care s-a tiparit prima data in 1507, cu numai noua ani inainte de a fi scrisa Utopia.

Intentionat fantastica in sugerarea detaliilor, Utopia este opera unui invatat care citise Republica lui Platon si care si-a insufletit imaginatia dupa lectura povestirii lui Plutarh cu privire la viata spartanilor sub Lycurgus. Sub valul unui comunism ideal, in care s-a inclus o extravaganta spirituala, se afla un nobil argument englezesc. Uneori, Morus pare sa vorbeasca despre Franta cand se refera la Anglia. Uneori aflam laude ironice la adresa bunei credinte a regilor crestini, salvand cartea de la a fi cenzurata in calitate de atac politic impotriva politicii lui Henry al VIII-lea. Erasmus i-a scris unui prieten in 1517 ca ar trebui sa faca rost de

Utopia lui Morus daca nu a citit-o si daca vrea sa vada „care este adevarata sursa a tuturor relelor din politica”. Iar lui Morus, Erasmus i-a scris despre cartea lui: „Un stapan burghez din Antwerp este atat de incantat de ea incat o stie pe toata pe dinafara.”
Citește mai mult

-5%

PRP: 24.00 Lei

!

Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.

22.80Lei

22.80Lei

24.00 Lei

Primești 22 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

In stoc

Livrare

Estimare livrare miercuri, 26 noiembrie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Utopia lui Morus a fost scrisa in limba latina si cuprinde doua parti, dintre care cea de-a doua, descriind locul (Nusquama, cum il numeste uneori in scrisorile sale – „Nicaieri”), fiind finalizata undeva spre sfarsitul anului 1515, iar prima parte, cea introductiva, la inceputul lui 1516. Cartea a fost tiparita prima data la Louvain, la sfarsitul anului 1516, avandu-i ca editori pe Erasmus, Peter Giles si alti prieteni din Flandra ai lui Morus. Apoi a fost revizuita de Morus si tiparita de Frobenius la Basle, in noiembrie 1518. A fost retiparita la Paris si la Viena, dar nu si in Anglia, in timpul vietii lui Morus. Prima tiparire a sa in aceasta tara a fost traducerea in engleza facuta in timpul domniei lui Edward al VI-lea (1551) de Ralph Robinson. A fost tradusa cu mai multa indemanare de Gilbert Burnet, in 1684, curand dupa ce condusese apararea prietenului sau, lordul William Russell, participase la executia acestuia, ii razbunase amintirea si James al II-lea ii luase, drept razbunare, postul de lector la St. Clement’s. Burnet a fost atras de traducerea Utopiei de acelasi simt al lipsei de ratiune din pozitiile inalte care l-a facut pe Morus sa scrie cartea.

Numele cartii a dus la crearea unui adjectiv in limba noastra: numim „utopic” ceva ce este impracticabil. Totusi, sub valul unei fictiuni jucause, afirmatiile sunt cat se poate de sincere si sunt bogate in sugestii practice. Este opera unui englez invatat si intelept care ataca in felul lui principalele rele din sfera politica si sociala din vremea lui. Pornind de la fapte, Morus povesteste cum a fost trimis in Flandra cu Cuthbert Tunstal, „pe care, in cele din urma, spre marea bucurie a tuturor, Maiestatea Sa l-a preferat pentru slujba de maestru al sulurilor”; cum trimisii lui Carol i-a intalnit la Bruges si s-au intors imediat la Bruxelles pentru instructiuni, si cum Morus a mers apoi la Antwerp, unde s-a bucurat de compania lui Peter Giles, care i-a alinat dorul de a-si revedea sotia si copiii, pe care nu-i mai vazuse de patru luni. Apoi, faptele aluneca spre fictiune in episodul gasirii lui Raphael Hythloday (al carui nume, compus din doua cuvinte grecesti, inseamna „cunoscator de fleacuri”), un om care fusese cu Amerigo Vespucci in ultimele trei calatorii spre noua lume recent descoperita, despre care s-a tiparit prima data in 1507, cu numai noua ani inainte de a fi scrisa Utopia.

Intentionat fantastica in sugerarea detaliilor, Utopia este opera unui invatat care citise Republica lui Platon si care si-a insufletit imaginatia dupa lectura povestirii lui Plutarh cu privire la viata spartanilor sub Lycurgus. Sub valul unui comunism ideal, in care s-a inclus o extravaganta spirituala, se afla un nobil argument englezesc. Uneori, Morus pare sa vorbeasca despre Franta cand se refera la Anglia. Uneori aflam laude ironice la adresa bunei credinte a regilor crestini, salvand cartea de la a fi cenzurata in calitate de atac politic impotriva politicii lui Henry al VIII-lea. Erasmus i-a scris unui prieten in 1517 ca ar trebui sa faca rost de

Utopia lui Morus daca nu a citit-o si daca vrea sa vada „care este adevarata sursa a tuturor relelor din politica”. Iar lui Morus, Erasmus i-a scris despre cartea lui: „Un stapan burghez din Antwerp este atat de incantat de ea incat o stie pe toata pe dinafara.”
Citește mai mult

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
3
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Cititorul 65129f 16/10/2024 18:11
green icon awesome check Achiziție verificată
O carte demnă de o minte plină de imaginație.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Cititorul DCBEFB 14/11/2023 15:41
green icon awesome check Achiziție verificată
Este exact ce mi-am dorit, mulțumesc!
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
O Vio 19/03/2020 22:23
green icon awesome check Achiziție verificată
Dacă în societate toate ar fi gândite așa cum autorul le asterne în carte, ar fi doar dreptate, respect și cumpătare. Nu trebuie sa lipsească din biblioteca nimănui.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

3 din 3 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo