Aceasta lucrare isi propune o explorare in cotidianului bucurestean al secolelor XVII-XVIII si o prezentare a evolutiei urbanismului,  in paralel cu cea a mentalului colectiv.

 

Ceea ce intereseaza cu adevarat este prezentarea moravurilor si a modurilor de viata diferite, aplicand conceptul de „viata privata”. Apare aici problema definirii acestui concept, avand in vedere realitatile pe care le-a acoperit de-a lungul timpului. Se cuvine sa precizam clar subiectul astfel incat studiind viata de toate zilele sa nu ratacim si vorbind, de pilda, de locuinta sa nu descriem dormitorul, sa nu alunecam spre o istorie a individualismului sau a intimitatii.

 

Am pornit de la un fapt evident si anume acela ca in permanenta a existat contrast intre viata publica si cea privata. Ultima este o zona de intimitate unde omul se poate retrage, se poate reculege, se destinde eliberandu-se de carapacea care il ocroteste in lumea din afara. Locul acesta este de ordin familial, domestic. Este si locul tainei. In aria privata, omul pastreaza ce are el mai de pret, ce nu este decat al lui, ceea ce nu are voie sa divulge, sa arate, deoarece este prea deosebit de aparentele pe care onoarea cere sa le salvgardeze in public.

 

Inscrisa in mod firesc in casa, in locuinta sau in palat domnesc, viata privata apare deci ca zidita. Totusi, de o parte si de alta a acestui „zid” se dau mereu lupte. Viata privata se vede silita sa faca mereu fata asalturilor vietii publice. De cealalta parte a baricadei ea trebuie sa comprime nazuintele individuale spre independenta, deoarece incinta adaposteste o formatie sociala complexa in sanul careia inegalitatile persista: puterea barbatilor se loveste mai crunt decat in lumea dinafara, de cea a femeilor, puterea batranilor de cea a tinerilor, puterea stapanilor de neascultarea servitorilor.