• Premio Viareggio-Repaci narrativa 2023

Glisand intre drama psihologica si satira sociala, sinuos si seducator, cel mai recent roman al lui Niccolo Ammaniti, Viata intima, exploreaza temerile si dorintele profunde ale unei femei, propunandu-ne sa privim cu empatie lumea derutanta si provocatoare de astazi.

 

Maria Cristina Palma duce o viata aparent perfecta. Considerata cea mai frumoasa femeie din lume, este casatorita cu prim-ministrul Italiei, are o fiica minunata si tot ce isi poate dori. Imaginea ei construita cu grija ascunde insa un trecut traumatic si o criza de identitate incipienta, iar proiectiile celor din jur asupra sa o insingureaza. Pana cand, in urma unei intalniri neasteptate, primeste pe mobil un film erotic care i-ar putea distruge reputatia. E nevoita sa ia o decizie dramatica, sa aleaga ce e dispusa sa sacrifice si cu ce pret. Ajuns in acest punct, romanul pune intrebari esentiale pentru cititor: Nu cumva ar trebui sa ne temem mai mult de propria privire decat de a celorlalti? Cat de departe suntem in stare sa mergem in dorinta noastra de apartenenta si afectiune?

Cine este de fapt Maria Cristina Palma? Maria Cretina, Maria Tristina? Femeia care locuieste intr-un apartament de peste trei sute de metri patrati, in centrul Romei, a carei viata se desfasoara dupa un scenariu pus la punct cu minutiozitate, care apare in fotografii perfecte, in circumstante atent controlate? Sau Maria Muina, ale carei amintiri neclare despre un iubit din tinerete o arunca in ceea ce se anunta o capcana? E mai intai de toate mama Irinei, sau sotia premierului in exercitiu? Este orfana crescuta de bunici, sau vaduva unui scriitor mort in imprejurimi teribile? Intre 21 si 27 februarie, dintr-un an oarecare, se dezlantuie furtuna perfecta: zilele plictisitoare impartite intre coafor, sport si evenimente publice s-au terminat, e timpul marilor decizii, iar Maria Cristina va trebui sa gaseasca in sine un curaj pe care nici nu stie ca il are.

Un roman care nu numai ca reflecta vremurile complicate pe care le traim, dar ofera si farame de speranta, asa cum numai literatura o poate face. - Il Foglio

Cu rabdarea unui entomolog, Niccolo Ammaniti pune sub lupa ceea ce a ajuns sa ne defienasca: obsesia pentru imaginea publica, clasa politica interesata doar de un consens rapid si fortuit, deciziile luate pe baza indicatiilor unor asa-zisi guru media, dificultatea de a ne urma vocea launtrica, inclinatia spre suspiciune si paranoia. - La Stampa

Sa citesti romanul Viata intima, este un vertij, o cadere libera intr-un spatiu ingust si intunecat - cosul de fum al unei case vechi de tara, in care sunt ascunse amintiri, traume si fantome. E trecutul, o gaura neagra care ne atrage cu un fel de forta magnetica menita sa ne arunce in abis. Aceasta este materia povestilor lui Ammaniti: abisuri care reapar ca o Atlantida pierduta. Taramuri mitice pe care le-am crezut disparute, dar care, in schimb, exista, pulsand ca o materie vie, gata sa ne reaminteasca si pentru ce meritam sa traim. - Il Libraio

Ammaniti detine darul cel mai pretios: originalitatea. - Corriere della Sera

Traducere din limba italiana de Gabriela Lungu.

"Maria Cristina transpira si il asculta distrata, e inca agitata, ia o inghititura dintr-un cocktail facut de chef Joao, un mulatru cu ochi albastri, tatuat de la gat pana in talpi cu figuri geometrice aztece. Bautura se numeste Capeta, care in portugheza inseamna diavol, a explicat Joao in engleza, se bea la carnaval, e compusa din cachaca, lapte condensat, scortisoara, miere si guarana. O porcarie atat de densa, ca eroina noastra o inghite cu greu si ii curge ca o vopsea pe peretii stomacului. Dar trebuie sa recunoasca, cocktailul Capeta isi face bine treaba, alun-gandu-i anxietatea, pacat ca ii ingreuneaza pleoapele, transformandu-le in niste ghilotine.
Nicola Sarti o priveste putin, fumeaza tigara dupa tigara, si din cand in cand ii zambeste. Intre ei s-a schimbat ceva, inutil sa se prefaca. Nu mai e nevoie ca el sa o asigure ca nu s-a suparat. Nu mai exista tensiunea de la Piccola Britannia. In micul bar plin de praf de la hotelul din apropiere de strada Condotti, Maria Cristina descoperise o versiune matura si inteleapta a smecherasului din cartierul Parioli cu care se giugiulise in piateta Stromboli. Nu-si pierduse legendara neseriozitate a usuraticului din Roma Nord. Acum e distant, amabil, desigur, dar ceva il framanta, ataca subiecte banale, folosind un procent nesemnificativ din creier, in rest e prins de problemele sale. In plus, isi priveste incontinuu mobilul. O fi avand in cap lucruri mult mai importante decat Maria Cristina, care, la drept vorbind, e putin dezamagita. I-o fi spus sa vina doar din amabilitate. 

Ii observa ochii, doua luminite care stralucesc sub parul grizonant, mainile mari si nervoase, vocea ragusita de la fum, umerii lati.
Maria Cristina se intreaba daca Nicola Sarti ar fi barbatul potrivit pentru ea. E bogat. E un om de succes. Cumpara proprietati si se bucura de ele, spre deosebire de Domenico, care sufera intotdeauna si oricum. Sigur, ar trebui ca el sa ia tot pachetul. Ea, Irene si Luciano. Si sa investeasca putin din averea lui in domeniul Bastoni. Maria Cristina crede ca va fi destul de greu. Barbatilor de cincizeci de ani, ca Nicola Sari, le plac tinerelele, ea duce o suta de mii de kilometri in carca, e aproape de dat la fier vechi, iar pentru a face fata eroziunii radicalilor liberi face injectii care o umfla ca pe o papusa. Ca sa-si ia in casa o femeie de o anumita varsta, suferind de psihoze, cu un copil si un asasin dupa ea, nu e suficient ca aceasta sa detina sceptrul celei mai frumoase femei din lume. In timp ce face contabilitate existentiala, Maria Cristina continua sa traga cu ochiul la pachetul de Lucky Strike aflat pe masa. Are o pofta nebuna sa fumeze una. La naiba, nu mai fumeaza de douazeci de ani. De ce tocmai acum? Daca se relaxeaza, poate inceteaza sa transpire si poate incerca sa-I trezeasca pe Nicola Sarti din depresia care-l face sa fie inghitit de divan. Ia o crocheta de pe platoul cu aperitive. Are greutatea specifica a osmiului. E unsuroasa, iar orezul alb din interior e plin de amidon.
- Cum e? intreaba. el.
- Buna. Maria Cristina face un semn, ridicand degetul mare in sus.
- Mi se pare putin unsuroasa..."