headerdesktop  engwktr12aug

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile engwktr12aug

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

-20%-35% la TOATE Cartile in limba Engleza

TRANSPORT GRATUIT

la comenzile de peste 50 lei!

Comanda acum!
Close

Vremea crinilor

De (autor): Corneliu Senchea

0
(0 reviews)
Vremea crinilor - Corneliu Senchea

Vremea crinilor

De (autor): Corneliu Senchea

0
(0 reviews)
Ideea de a scrie un roman despre Giovanni Pico della Mirandola nu s-a dorit o replica la frumosul roman al regretatului istoric si profesor de renume international Ioan Petru Culianu Jocul de smarald. Aceasta idee mi-a venit dupa ce am citit articolul istoricului italian Pier Cesare Bori The World of Pico. Paterns of Repentance in Pico's Life and Thought. Am incercat in aceasta carte sa redau in primul rand dimensiunea umana a reputatului conte filosof, prins intre slabiciunile firesti, proprii naturii umane, si ambitia de a-si dedica viata unui scop mai inalt... cercetarea acestei naturi si a tainelor lumii. Am pornit astfel de la nefericita aventura sentimentala de la Arezzo, responsabila pentru a-l fi adus in anturajul familiei de’ Medici, al lui Girolamo Savonarola si, posibil, daca privim evenimentele in inlantuirea lor logica, responsabila pentru sfarsitul sau tragic, prin otravirea de catre propriul secretar care il insotise in acea aventura. - Corneliu Senchea

Fragment din volumul "Vremea crinilor" de Corneliu Senchea:

"Poliziano si Pico inca. lipseau. Iarna grea pe alocuri le intarziase sosirea, iar la intrebarile repetate ale lui Lorenzo cu privire la cei doi tineri, rudele cautau a-l incuraja, asigurandu-l ca vor sosi in cel mai scurt timp. Luna martie trecu fara ca Magnificul sa fi primit vreun semn al sosirii mult asteptate. "Nu-l puteau parasi, acum, in ultimele ceasuri!" Se zbatu intr-o nerabdare care il secatui de ultimele forte. Asa ca, in dimineata zilei de 7 aprilie, desi cerul se anunta senin si primavara atat de frumos zugravita de Botticelli zambea imprejurimilor de la Careggi, Lorenzo, resemnat si convins ca nu va mai apuca a doua zi, il chema la capatai pe tanarul sau fiu, Piero, pentru ultimele sfaturi:
- Sa nu-ti faci griji, dragul meu Piero. Cetatenii Florentei te vor recunoaste fara nici o indoiala ca pe succesorul meu... si nu ma indoiesc de faptul ca vei obtine aceeasi autoritate pe care mi-au acordat-o mie. Dar, cum statul este un corp prevazut cu numeroase capete, si cum este imposibil sa le fii pe plac tuturor, aminteste-ti intotdeauna ca va trebui ales comportamentul cel mai onorabil si binele comun... mai curand decat interesele particulare...
In timp ce Piero asculta aceste intelepte recomandari ale omului de stat, mai degraba decat ale unui parinte, in curtea vilei sosira, dupa un galop nebun, contele Pico si Poliziano. Tremurand, in ciuda vremii blande de afara, dar cu pasi repezi si hotarati, cei doi calatori se indreptara spre odaia in care agoniza Magnificul. La vederea lui Pico, Maddalena nu se putu abtine sa il imbratiseze cu ochii scaldati in lacrimi, imbratisare careia contele de Concordia ii raspunse cu aceeasi ardoare, fireasca si sincera, la urma urmei, pentru doi oameni care... dupa ce impartisera in mod egal placerea iubirii si durerea despartirii fara cuvinte... aveau acum de impartit o durere infinit mai mare. Privirea lui Pico o intalni pe aceea a lui Marsilio Ficino si, fara a se desprinde din bratele Maddalenei, il intreba pe conducatorul Academiei:
- Maestre, banuiesc ca i-ati vorbit deja Magnificului. Cum se simte seniorul si parintele nostru?
- Cand am intrat la el... l-am gasit mai descurajat ca niciodata, raspunse Ficino. Si daca Boethius a crezut ca putem gasi consolare in filosofie... m-am grabit sa-l tratez si eu cu ajutorul acestui leac. I-am amintit ca inca Platon vorbea despre imortalitatea sufletului...
- Maestre, il intrerupse Maddalena, incapabila de a-si stapani plansul. Nu ma consoleaza in niciun fel gandul ca sufletul lui este nemuritor... daca nu-l voi putea simti in preajma dupa moartea trupului. Tatal meu este inca tanar. Nu poate muri atat de curand. Nu cer de la Dumnezeu decat cativa ani, in plus, doar cativa. De ce nu poate sa ma asculte?"
Citeste mai mult

30.00Lei

Sau 3000 de puncte

!

Fiecare comanda noua reprezinta o investitie pentru viitoarele tale comenzi. Orice comanda plasata de pe un cont de utilizator primeste in schimb un numar de puncte de fidelitate, In conformitate cu regulile de conversiune stabilite. Punctele acumulate sunt incarcate automat in contul tau si pot fi folosite ulterior, pentru plata urmatoarelor comenzi.

Indisponibil

Descrierea produsului

Ideea de a scrie un roman despre Giovanni Pico della Mirandola nu s-a dorit o replica la frumosul roman al regretatului istoric si profesor de renume international Ioan Petru Culianu Jocul de smarald. Aceasta idee mi-a venit dupa ce am citit articolul istoricului italian Pier Cesare Bori The World of Pico. Paterns of Repentance in Pico's Life and Thought. Am incercat in aceasta carte sa redau in primul rand dimensiunea umana a reputatului conte filosof, prins intre slabiciunile firesti, proprii naturii umane, si ambitia de a-si dedica viata unui scop mai inalt... cercetarea acestei naturi si a tainelor lumii. Am pornit astfel de la nefericita aventura sentimentala de la Arezzo, responsabila pentru a-l fi adus in anturajul familiei de’ Medici, al lui Girolamo Savonarola si, posibil, daca privim evenimentele in inlantuirea lor logica, responsabila pentru sfarsitul sau tragic, prin otravirea de catre propriul secretar care il insotise in acea aventura. - Corneliu Senchea

Fragment din volumul "Vremea crinilor" de Corneliu Senchea:

"Poliziano si Pico inca. lipseau. Iarna grea pe alocuri le intarziase sosirea, iar la intrebarile repetate ale lui Lorenzo cu privire la cei doi tineri, rudele cautau a-l incuraja, asigurandu-l ca vor sosi in cel mai scurt timp. Luna martie trecu fara ca Magnificul sa fi primit vreun semn al sosirii mult asteptate. "Nu-l puteau parasi, acum, in ultimele ceasuri!" Se zbatu intr-o nerabdare care il secatui de ultimele forte. Asa ca, in dimineata zilei de 7 aprilie, desi cerul se anunta senin si primavara atat de frumos zugravita de Botticelli zambea imprejurimilor de la Careggi, Lorenzo, resemnat si convins ca nu va mai apuca a doua zi, il chema la capatai pe tanarul sau fiu, Piero, pentru ultimele sfaturi:
- Sa nu-ti faci griji, dragul meu Piero. Cetatenii Florentei te vor recunoaste fara nici o indoiala ca pe succesorul meu... si nu ma indoiesc de faptul ca vei obtine aceeasi autoritate pe care mi-au acordat-o mie. Dar, cum statul este un corp prevazut cu numeroase capete, si cum este imposibil sa le fii pe plac tuturor, aminteste-ti intotdeauna ca va trebui ales comportamentul cel mai onorabil si binele comun... mai curand decat interesele particulare...
In timp ce Piero asculta aceste intelepte recomandari ale omului de stat, mai degraba decat ale unui parinte, in curtea vilei sosira, dupa un galop nebun, contele Pico si Poliziano. Tremurand, in ciuda vremii blande de afara, dar cu pasi repezi si hotarati, cei doi calatori se indreptara spre odaia in care agoniza Magnificul. La vederea lui Pico, Maddalena nu se putu abtine sa il imbratiseze cu ochii scaldati in lacrimi, imbratisare careia contele de Concordia ii raspunse cu aceeasi ardoare, fireasca si sincera, la urma urmei, pentru doi oameni care... dupa ce impartisera in mod egal placerea iubirii si durerea despartirii fara cuvinte... aveau acum de impartit o durere infinit mai mare. Privirea lui Pico o intalni pe aceea a lui Marsilio Ficino si, fara a se desprinde din bratele Maddalenei, il intreba pe conducatorul Academiei:
- Maestre, banuiesc ca i-ati vorbit deja Magnificului. Cum se simte seniorul si parintele nostru?
- Cand am intrat la el... l-am gasit mai descurajat ca niciodata, raspunse Ficino. Si daca Boethius a crezut ca putem gasi consolare in filosofie... m-am grabit sa-l tratez si eu cu ajutorul acestui leac. I-am amintit ca inca Platon vorbea despre imortalitatea sufletului...
- Maestre, il intrerupse Maddalena, incapabila de a-si stapani plansul. Nu ma consoleaza in niciun fel gandul ca sufletul lui este nemuritor... daca nu-l voi putea simti in preajma dupa moartea trupului. Tatal meu este inca tanar. Nu poate muri atat de curand. Nu cer de la Dumnezeu decat cativa ani, in plus, doar cativa. De ce nu poate sa ma asculte?"
Citeste mai mult

De pe acelasi raft

De acelasi autor

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one