N-am vrut să ocolesc romanul lui Alex Pițigoi, publicat la Editura Herg Benet poate pentru că am fost provocat de cel mai sumar, mai abstract și totuși intrigant titlu de carte peste care am dat în acest an. În ciuda trimiterii oarecum matematice a titlului, povestea lui Alex Pițigoi este, în mod surprinzător, o poveste de dragoste sau mai degrabă o poveste despre căutărea dragostei și dificila sarcină de a discerne între aparență și esență într-o lume în care cei naivi și cei răzbunători împărtășesc în cele din urmă aceeași experiență a suferinței.

Spiritul matematic intuit în titlu e de regăsit în compoziția poveștii lui Alex Pițigoi: construcția e dominată de o rigoare transparentă, atât în ceea ce privește alternarea celor două voci narative , cât și în ceea ce privește împărțirea poveștii în trei acte distincte: Flirt, Provocare, Fatalitate. Senzația pe care ți-o lasă această compoziție este aceea a unui povestitor-regizor, a unui coordonator de experiment care pune laolaltă variabile dependente și independente, lăsându-le să interacționeze între ele, fără să intervină în nici un fel în cursul evenimentelor. Poate tocmai de aceea romanul lui Alex Pițigoi lasă o impresie scenică puternică, a unei povești care SE spune de la sine și a cărei lecturi curge neîntrerupt, dând senzația unei intimități cu protagoniștii, nemediată printr-o altă voce (un efect, de altfel, pe care probabil orice povestitor bun caută să îl atingă).

Romanul este de fapt cronica relației dintre doi tineri, puțin trecuți de 20 de ani, o relație care pornește de pe poziții asimetrice. X, jumătatea masculină, provine dintr-o familie funcțională, are o situație financiară bună, câteva relații nereușite la activ și e obișnuit să aibă totul la picioarele sale. X e preocupat, ca orice tânăr de vârsta sa, de viitorul său și mai ales simte nevoia de a-și câștiga independența, de a investi și de a desăvârși un proiect personal, căruia autoritatea părinților și plasele de siguranță să nu îi știrbească în niciun fel individualitatea. X găsește o asemenea oportunitate în momentul în care o întâlnește pe Y, jumătatea feminină a viitorului cuplu. Y este bruneta focoasă cu ochi căprui, capabilă să fure orice inimă, ambițioasă, sociabilă și provocatoare. Totul pare să curgă firesc și spontan: cei doi se simpatizează rapid la o petrecere, urmează un flirt nocturn consumat sexual, apoi întâlniri, îmbrățișări, plimbări, schimbări de statusuri pe facebook, planuri de vacanță, cadouri și chiar mutatul împreună și desigur, apropouri legate de căsătorie. Așa cum aflăm din perspectiva lui X totul pare cumulativ , favorabil – personajul masculin se aruncă, îndrăgostit, până peste urechi în această relație care pare să îi dea încredere în sine, să îl învețe și să îl pregătească pentru responsabilitățile autonome ale vieții de adult: managementul de cuplu, cariera fundamentată pe afinități personale. Doar că Y pare să trăiască în altă realitate, în ciuda aparențelor pe care le livrează: bântuită de raportarea parentală problematică și dureroasă, Y caută cu disperare adevărata dragoste pe care crede că o găsește în D, predecesorul lui X, care însă o părăsește. Neconsolată, căutând un prieten-șervețel, o relație tampon, de tranziție, Y alege să dezvolte la început o interacțiune cu X de la care nu are așteptări, pentru că nu își poate suporta singurătatea. Câteva gesturi ale lui X o vor monta însă pe Y să pregătească o răzbunare de proporții care să-i articuleze pe de o parte propriile frustrări și neîmpliniri și, pe de altă parte să îl umilească în cel mai profund mod pe X. În mod ironic, tocmai Y, în raportarea ei la un actor care refuză să își asume un rol, înscenează convingător o relație cu un deznodământ sinistru.

După o desfășurare amănunțită și etapizată, relația dintre X, cel dispus să ofere un angajament necondiționat și Y, răzbunătoarea agățată de trecut se va dovedi un lanț al slăbiciunilor care îi va proiecta pe ambii protagoniști spre orizontul unei alienări care nu se intuiește a fi remediabilă. Deloc optimist, dar lucid și plauzibil, romanul lui Alex Pițigoi vorbește despre cruzimea și fatalitatea relațiilor de tinerețe, când naivitatea, pasiunile intense (pozitive sau negative), fantomele adolescenței și refluxurile familiale sunt gata să pregătească premisele pentru tot felul de forme de canibalism intim din care, din păcae, nu întotdeauna ieșim teferi sau măcar mai experimentați.

Într-o perspectivă mai generală, povestea sugerează că lipsa de echilibru, asimetria de implicare a protagoniștilor sugerată încă din titlu (x e scris cu majusculă, în vreme ce y este protejată de parantezele care nu o pun defel în dependență de cealaltă variabilă) este cea care ajunge să rătăcească personajele într-un labirint al himerelor. În fond, nenumiții X și Y din romanul lui Alex Pițigoi sunt exponenți eterni ai unei generații și mai ales ai unei vârste experte nativ în a jongla cu o singură matematică- cea a iluziilor.

Sever Gulea pentru blog.libris.ro