"L-am luat de jos, l-am studiat cu atentie, am privit in jur dezorientata, am observat furnicile. Treceau rapid insirate pe langa baza bibliotecii, invadasere din nou casa, poate ca firul lor negru era singurul care o mai tinea intreaga, care o impiedica sa se dezintegreze complet. Fara incapatanarea lor, m-am gandit, as vedea-o pe Ilaria acum stand pe o stinghie de pardoseala multmai departe, iar in camera in care zace Gianni ar fi mai greu de ajuns decat la un castel cu podul mobil ridicat, incaperea plina de durere in care agonizeaza Otto ar fi o carantina pentru bolnavi de ciuma, unde n-ai putea intra, si chiar emotiile si gandurile si amintirile vietii trecute, locurile straine si orasul de origine si masa sub care ascultam povestile mamei mele ar fi o pulbere foarte fina in lumina fierbinte de august. Sa las in pace furnicile. Poate ca nu erau un inamic, facusem rau incercand sa le extermin. Soliditatea lucrurilor e incredintata uneori unor factori enervanti care par sa le tulbure coeziunea.
Acel ultim gand a avut o voce puternica, a rasunat, am tresarit, nu era al meu. I-am auzit cu claritate ecoul, reusise chiar si sa treaca de bariera loviturilor sarguincioase ale Ilariei. Am ridicat ochii de pe spray-ul pe care-l aveam in maini spre masa mea de lucru. Corpul de mucava al sarmanei din Napoli statea acolo, imbinare artizanala a celor doua profiluri ale mele. Ramanea in viata cu venele mele, le vedeam rosii, descoperite, umede, pulsand. Si gatlejul, si corzile vocale, si respiratia care sa le faca sa vibreze imi apartineau. Dupa ce a rostit acele cuvinte incoerente, si-a reluat scrisul in caietul meu.
Desi am ramas intepenita pe pozitia mea, am reusit sa vad clar ce scria. Notite de-ale ei, pe paginile mele. Camera asta e prea mare, nota cu caligrafia mea, nu reusesc sa ma concentrez, nu sunt capabila sa inteleg pe deplin unde sunt, ce fac, de ce. Noaptea e lunga, nu trece, de aceea m-a parasit sotul meu, voia nopti care sa treaca, inainte sa imbatraneasca, sa moara. Am nevoie, ca sa scriu bine, sa ajung la miezul fiecarei intrebari, de un loc mai mic, mai sigur. Sa sterg ce e inutil. Sa restrang campul. Sa scrii cu adevarat inseamna sa vorbesti din pantecele matern. Sa intorci pagina, Olga, s-o iei de la capat.
Azi-noapte nu m-am dus la culcare, mi-a spus femeia de la masa de lucru. Dar imi aminteam ca m-am bagat in pat. Un pic de somn, ma ridicasem, ma intorsesem la culcare. Probabil ca ma bagasem in asternut foarte tarziu, fara sa opun rezistenta, de-a curmezisul, iata de ce eram in pozitia aceea neobisnuita cand m-am trezit.
Sa fiu atenta, deci, sa reordonez faptele. Deja in cursul noptii ceva in mine cedase si se fransese. Ratiunea si memoria mea se dezintegrasera, durerea prea indelungata e capabila de asa ceva. Crezusem ca m-am dus la culcare, dar n-o facusem. Sau ma dusesem si apoi ma sculasem. Corp neascultator. A scris in caietele mele, a scris pagini dupa pagini. A scris cu mana stanga, ca sa combata teama, ca sa reziste la umilinta. Asa se intamplase probabil.
Am cantarit din ochi spray-ul, poate ca ma luptasem toata noaptea cu furnicile, zadarnic. Dadusem cu insecticid in fiecare camera din casa si de aceea Otto se simtea rau, de aceea Gianni vomitase atata. Sau poate ca nu. Partile mele opace inventau vinovatii pe care Olga nu le avea. Ma zugraveam neingrijita, iresponsabila, incapabila, ma indreptam spre o autodenigrare care avea sa tulbure si mai mult situatia reala si sa ma impiedice sa-i marchez limitele, sa stabilesc ce anume era, ce nu.
Am pus spray-ul pe un raft, am mers cu spatele spre usa in varful picioarelor, ca si cum n-as fi voit sa deranjez silueta femeii de la masa de lucru care-si reluase scrisul, pe Ilaria care lovea in continuare metodic. M-am dus din nou in baie, luptand cu vinovatiile inchipuite. Bietul copil, gingasul meu baiat. Am cautat algocalmin in dezordinea din compartimentul cu medicamente si, cand l-am gasit, am turnat doisprezece picaturi (fix doisprezece) intr-un pahar cu apa."