O poveste superba,dureroasa,o dragoste pierduta,2 povesti spuse de 2 personaje!
Al doilea razboi mondial cu noi detalii-un lagar Terezin despre care se facea propaganda ca evreii ar avea libertate,condus de un consiliu al evreilor unde munceau si artisti pentru a proiecta dezvoltarea aceluiasi ghetou(ceva diferit fata de alte romane pe aceasta tema),detalii cutremuratoare:la o casatorie in ghetou mireasa e ceruta in casatorie cu un inel improvizat,facut din niste fire electrice rasucite,mireasa e pregatita de fete ca sa ii spele parul:"Au pus o galeata mare sub robinetul din chiuveta si au lasat-o acolo pentru cateva ore,ca sa adune stropii de apa,pana cand a fost suficient cat pentru a o spala pe Rita pe cap",o nastere a unui copi albastru si mic cat pumnul iar sanul mamei e sec:"Baiatul Ritei a iesit din ea,cu trupul nu mai mare decat al unui pui de catel abia fatat....."
"Am inceput sa simt o schimbare in ghetou.Numarul transporturilor spre est au inceput sa creasca,asa ca acum dispaream cu sutele peste noapte...Apoi a fost un incident teribil cu un tanar care se catarase pe gard ca sa adune niste flori pentru iubita lui.
-Flori?a urlat ofiterul SS la el.
Cateva clipe mai tarziu ofiterul a fost vazut lovindu-l pe baiat cu un tractor.I-a lasat trupul insangerat sfartecat in jurul unei roti ca sa ne servească drept avertisment."
Si apoi sunt trimisi dupa ani din acest lagar spre est la Auschwitz :"Suntem trimisi intr-o hala.Tremuram;corpurile noastre nu au nici urma de tesut adipos care sa le tina de cald.Ne vedem unii altora liniile coastelor si conturul ca de sarpe al sirei spinarilor."
Si povestea lui -ajuns in America-casatorit cu o supraviețuitoare,fiecare din ei prins in propriul trecut,nicicand pe deplin prezenti,o altfel de iubire,dorinta amandurora pentru un nou inceput si ca sa nu mai fie singuri-el visand-o pe Lenka,ea visandu-si familia.
"La batranete am ajuns sa cred ca dragostea nu este un substantiv,ci un verb."
"Nu am incetat niciodata sa o iubesc pe Lenka,nici macar atunci cand scrisorile au inceput sa-mi fie returnate..."
"Cand Amalia era pe moarte,intinsa intr-un pat,cu niste tuburi in nas si cu un altul prins de brat,ii luam mana si vorbeam cu ea.Mana aceea mica,cu degete delicate si unghii in forma de luna.Mana fiicei mele,dar mai batrana.Cu pete de la ficat si pielea la fel de fragila precum hartia de orez.Ii sarutam mana......"Dar in adancul inimii mele stiam ca,nici macar in cei mai frumosi ani ai casniciei noastre,mana Amaliei nu imi provocase niciodata aceeasi emotie,nici nu imi oferise acelasi confort ca a Lenkai."
Amalia,la fel ca el prinsa in propria poveste,functionand mecanic,tacand in fata televizorului,fierband prea mult legumele,neintreband nimic si respectand secretul lui,povestea ei o tine prizoniera pana la moarte si dincolo.
"Nu imi inchipui ca Amalia ma va vizita de acum in chip de fantoma.Va fi ocupata intr-alta parte,cautandu-si familia in ceruri.Va zbura in bratele parintilor si va cauta iertare din partea surorii ei,care ii va spune ca ar fi trebuit sa uite de asta cu mult timp in urma.Fantoma ei va fi in sfarsit acasa."
Romanul este super,de nota 10!