headerdesktop tr50grpasti30apr24

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile tr50grpasti30apr24

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

Transport GRATUIT peste 50 lei!

Carti / Jocuri/ English BOOKS/ Accesorii

Poposeste printre rafturile noastre

Comanda acum!

dan popirda2

Membru din 20/11/2015

Aprecieri

Aprecierii review

3

aprecieri

Rating

Review Coment

17

review-uri

Viitorul capitalismului - Paul Collier

Viitorul capitalismului - Paul Collier

Autorul, economist britanic de renume, ne conduce cu onestitate prin istoria, dar mai ales prezentul capitalismului ... Avînd rădăcini sociale modeste, a avut șansa unui parcurs școlar de excepție, care l-a condus la performanțe profesionale impresionante, concretizate în studii strălucite la Oxford, în urma cărora s-a dedicat unei cariere universitare de succes ... Viitorul capitalismului este o carte despre modul în care decizii politice discutabile au afectat viața negativ colectivităților umane, despre impactul destructiv al noilor tehnologii, situații de fapt ce au condus la o severă segregare, între o majoritate pauperizată și o minoritate tot mai opulentă ... dar și despre necesitatea reformării acestui model de societate, care să îi redea vigoarea și atractivitatea ... Sigur, sunt și destule lucruri discutabile, dar fiecare autor își are dreptul la propria opinie, important este să și-o afirme și să o susțină ... Paul Collier o face într-un mod agreabil la citit și convingător în argumentație ...

2024-04-26 09:09:45

0

Manastirea Sihastria sau dragostea cea dintai - Pimen Vlad

Manastirea Sihastria sau dragostea cea dintai - Pimen Vlad

O carte frumoasă, scrisă din suflet și cu nostalgie de părintele Pimen Vlad, viețuitor și truditor monah român la Sfîntul Munte, la Schitul românesc Lacu ... În ultimii ani cesta s-a remarcat ca o prezență activă în spațiul public, un harnic învățător al credinței ortodoxe, povățuitor și îndrumător al vieții duhovnicești, în frica de Dumnezeu și cumințenia ce ar trebui să ne lumineze viața ... Întorcîndu-mă la cărticica recenzată, nu pot să-mi înfrîng propriile amintiri, datînd din aceeași tot mai îndepărtați ani '80, cînd pașii m-au purtat, împreună cu o seamă de buni prieteni, la Mînăstirea Sihăstria, unde am petrecut o seară de neuitat, de hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil ... Atunci l-am cunoscut pe neuitatul Părinte Cleopa Ilie, mare duhovnic și, pe atunci stareț al mînăstirii ... Bineînțeles că scopul ieșirii noastre nu era unul religios, pur și simplu tatăl unuia dintre prieteni se cunoștea foarte bine cu Părintele și ne mijlocise petrecerea unei nopți la Sihăstria ... Ne-a primit la trapeza mînăstirii, unde ne-a ținut un scurt instructaj, în care ne-a indicat că vom petrece la grămadă, băieți și fete, noaptea într-una din chiliile libere și a ținut să ne precizeze, în dulcele său grai moldovenesc, să fim cuviincioși și să respectăm regimul monahal, adică să ne abținem dela cele lumești, să fim cuviincioși, iar " porceala - afară " ... Mi-au rămas vii în amintire aceste două cuvinte, care ne-au tăiat tuturor eventuale tentații ...

2024-04-26 08:32:31

0

Statul profund in America - Peter Dale Scott

Statul profund in America - Peter Dale Scott

De apreciat inspirația micuței, dar inimoasei edituri Anaxcronic de a tipări o lucrare clasică și importantă a zilelor noastre - Statul profund în America, autor Peter Dale Scott ... Tema statului profund, avînd sensul existenței unei structuri oculte, subterane, dar nu și paralele structurilor politice ale statului oficial, al unei elite discrete care intervine însă discreționar în viața publică, determinînd în mod vădit ne și chiar anti-democratic evoluția societății contemporane este una arhi-prezentă în mass-media, cu aplicații inclusiv la noi, cu publiciști care au preluat sintagma ... A nu se înțelege însă că în fluxul informatic cotidian avem parte permanent de calitatea și complexitatea analizelor pe care le face Peter Dale Scott pe parcursul demersului său ... Existența acestei oculte e de natură a afecta calitatea sistemului politic democratic, de a-l denatura, chiar dacă, deocamdată, a nu-și propune anularea acestuia ... Ca să nu mai vorbim de scăderea dramatică a încrederii publicului în instituțiile statului și clasei politice ...

2024-04-26 07:38:42

0

In culisele unei presedintii - Daniel Estulin

In culisele unei presedintii - Daniel Estulin

Nu știu cît este adevăr și cîtă ficțiune în discursul autorului ... sau manipulare ... de cîteva ori l-am prins cu șoalda, cu povestiri din pădurea verde, pe care le las potențialilor cititori a le descoperi ... Cred că, deocamdată Daniel Estulin, sau cel ce se ascunde în spatele pseudonimului, și-a pierdut suflul inspirației și cam vinde brașoave ... sau poate nu am avut eu destulă disponibilitate a-i înțelege demonstrația ... Sub aspectul scriiturii nu se poate spune că aceasta nu curge agreabil, interesant și, pînă la un anumit punct credibil ... problema autorului, ca a tuturor scriitorilor literaturii de tip conspiraționist este aceea de a convinge că speculația nu rămîne doar un simplu exercițiu intelectual, ci întredeschide măcar ușa realității din spatele aparenței ...

2024-04-23 09:41:57

0

Libertatea de a gandi si minciuna vremurilor noastre - Rudolf Steiner

Libertatea de a gandi si minciuna vremurilor noastre - Rudolf Steiner

Prin inițierea noii colecții - Antropozofia - editura Sens pare să preia ștafeta dela editura Univers Enciclopedic, de editare în românește a întregii opere a lui Rudolf Steiner ... ceea ce nu e rău și poate oferă posibilitatea bravilor teologi ortodocși a analiza critic și a combate erezia steineriană ... Sanctificarea Părintelui Arsenie Boca a intrat în impas și din cauza acuzațiilor de deviere steineriană a Părintelui, acuzații venite din partea unor vigilenți care se pare că nici măcar nu cunoșteau opera lui Rudolf Steiner, din moment ce nu au lăsat nici un fel de critică a ... Ca să nu uit, stilul conferințelor lui Steiner nu este unul facil, în ciuda stilului oral ... Substanța teologică este una cumva subînțeleasă, în spatele lungilor sale divagații ... Personal, deși am o bună parte a titlurilor editate de editua Univers Enciclopedic, nu por spune că am priceput cît de cît demersul steinerian ...

2024-04-23 09:30:48

0

Emanciparea Romaniei - Andrei Marga

Emanciparea Romaniei - Andrei Marga

În peisajul eseisticii de factură filosofică dela noi Andrei Marga impresionează de fiecare dată cu sagacitatea și precizia diagnozelor sale dedicate României și lumii. Extrem de prolific, cu un ritm constant al aparițiilor editoriale de două-trei volume anual, creionează un tablou veridic al realității, fără să ocoloească sau să escamoteze marile probleme și transformări. Pentru posteritate va fi suficientă parcurgerea operei profesorului clujean pentru o imagine realistă a momentului istoric căruia îi suntem contemporani. Ce îmi place foarte mult la Andrei Marga este eleganța stilului, a scriiturii, precum și optimismul său nezdruncinat legat de victoria finală a democrației, ca unică paradigmă de dezvoltare a societății omenești acceptabilă, în ciuda derapajelor serioase cu care ne confruntăm.

2024-04-02 07:59:49

0

Universul Rusia. Traditie si revelatie - Corneliu Vlad

Universul Rusia. Traditie si revelatie - Corneliu Vlad

Corneliu Vlad a rămas unul din ultimii seniori ai gazetăriei românești de dinainte de 1989, încă activ în publicistica de bună calitate. Format la excepționala școală de analiști și comentatori politici dela revista LUMEA și maturizat ca principal comentator pe politică externă la România Liberă, Corneliu Vlad a ales după 1989 să își respecte blazonul profesional și să rămînă același ziarist de anvergură, cu diagnostice precise și concluzii pertinente. În culegerea " Universul Rusia. Tradiție și revelație" și-a adunat analizele dedicate înțelegerii motivațiilor ce au determinat actuala criză a relațiilor dintre Federația Rusă și Occident. Personal cred că avem mare nevoie să cunoaștem și poziția altera pars, dacă ne dorim cu adevărat să cunoaștem cît de cît lumea în care trăim. Fără ca neapărat să aderăm la aceasstă poziție. Ca să închei, civilizația, istoria și cultura europeană nu pot exista fără componenta și contribuția rusă.

2024-04-02 07:37:33

0

Biserica si statul - Jean-Robert Armogathe, Gianfranco Ravasi, Olivier Chaline, Hans Maier, Emile Poulat, Bruno Bernardi, Frantisek Halas, Jan-Heiner Tuck

Biserica si statul - Jean-Robert Armogathe, Gianfranco Ravasi, Olivier Chaline, Hans Maier, Emile Poulat, Bruno Bernardi, Frantisek Halas, Jan-Heiner Tuck

Chiar dacă sunt botezat în rit ortodox și mă simt foarte așa, nu consider ca o trădare lectura autorilor creștini de alte denominațiuni, în speță catolici sau protestanți/neoprotestanți, atunci cînd este vorba de subiecte interesante, de actualitate și nu neapărat din zona dogmaticii. Una dintre editurile care îmi satisfac curiozitatea și interesul este Galaxia Gutenberg, o editură harnică și care și-a cîștigat, prin profesionalism, o bună reputație. Acum ceva timp am luat o lucrare a unui teolog catolic italian, Luigi Alici - Catolicii și politica. Subiectul mi s-a părut de strictă actualitate și important de a vedea modul în care trebuie să se raporteze un creștin la fenomenul politic. Aici trebuie să fac o mică precizare, mă văd nevoit să apelez la surse ne-ortodoxe, în lipsa abordării subiectelor de către teologii ortodocși. În fine, după experiența cu cartea profesorului Alici, a venit și rîndul culegerii de studii - Biserica și statul - care, de asemenea promite o lectură interesantă a raporturilor dintre Biserică și stat. Fie și numai sumarul cărții îmi susține opinia de mai devreme ...

2023-08-29 12:28:45

0

Biografia lui Iisus. Dupa Evanghelii - Gianfranco Ravasi

Biografia lui Iisus. Dupa Evanghelii - Gianfranco Ravasi

Într-unul din excelentele sale comentarii, profesorul Andrei Marga s-a referit la " Biografia lui Iisus " a cardinalului Gianfranco Ravasi, drept este că nu la ediția românească, ci la cea originală, apărută anul acesta. Verificînd dacă lucrarea are și o traducere românească, am avut bucuria de a o găsi la editura Spandugino, într-un format grafic de excepție, aș putea spune o ediție de lux, numai bună de așezat pe raftul din față [:-)] ... Verificînd sumarul, mi s-a părut o abordare interesantă a subiectului, chiar dacă vorbim de o abordare pe filieră catolică ... Din acest punct de vedere este destul de evident faptul că teologia ortodoxă cam tace, cum tace și în multe alte domenii ale reflecției asupra creștinismului, lăsînd parcă prea mult inițiativa catolicilor sau protestanților ... Despre conținutul cărții, ce să spun, în cîteva cuvinte, explorează povestea vieții Mîntuitorului din perspectiva fiecăreia din cele patru Evanghelii, fără însă a se repeta, pe episoadele comune ... Ca o concluzie, e o carte eveniment, care merită să se afle în orice bibliotecă și nu numai pentru ținuta grafică, de care am amintit mai devreme ...

2023-08-29 11:54:48

0

Cunoasterea. Cum poate fi recladita civilizatia dupa un cataclism - Lewis Dartnell

Cunoasterea. Cum poate fi recladita civilizatia dupa un cataclism - Lewis Dartnell

Am descoperit întâmplător cartea navigând pe site-ul libris.ro ... Întrucât prin linkul Răsfoiește am avut posibilitatea de a-mi face o idee asupra conținutului, m-am afundat curios în lectura Introducerii, care fiind extrem de agreabil scrisă, m-a prins până la capăt ... apoi fragmentul capitolului 1, apoi prețul - imbatabil, apoi a venit și finalizarea, cu volumul în bibliotecă ... Trecând la următoarea idee ce doresc să o prind în review, cartea este una foarte bine scrisă, și care cse citește fără efort, autorul fiind prin fișa postului un comunicator ... fără a fi o lucrare practică, te introduce mai ușor ca multe altele în atmosfera aceasta post-pandemică, cu riscurile și prioritățile ce ar fi bine să nu le pierdem din vedere ...

2023-07-18 12:02:47

0

Al treisprezecelea trib: Khazarii - Mircea Georgescu

Al treisprezecelea trib: Khazarii - Mircea Georgescu

Inițial am dorit cartea fiind curios să văd în ce măsură monografia autorului român Mircea Georgescu se aseamănă cu mai cunoscuta lucrare omonimă a lui Arthur Koestler. Interesant este atît faptul că cele două cărți au același titlu: Al treisprezecelea trib: Khazarii, cît și acela că sunt scoase de aceeași editură - ANTET. Nu vreau să intru în judecăți de valoare sau insinuări, cele două seamănă, iar în ce mă privește, cred că varianta autorului romanului " Întuneric la amiază " e mai completă ... Asta nu înseamnă că varianta românească nu își are la rîndu-i virtuțile sale ... În contextul războiului din Ucraina problema khazară, a acestui enigmatic popor ce a ales convertirea la iudaism și a fondat un imperiu în secolele VII - XIII (aproximativ) a revenit în actualitate și alimentează diverse speculații intelectuale legate în primul rînd de presupusa apartenență a elitei ucrainene contemporane la acest popor dispărut, apoi de descendența khazară a evreilor askhenazi ... Subiectul de fascinant și chiar merită efortul, mai ales că lectura este una plăcută ...

2023-04-03 02:39:32

0

Propriul omului. O legitimitate contestata - Remi Brague

Propriul omului. O legitimitate contestata - Remi Brague

Am așteptat cu mult interes cartea, după ce, anterior, mai citisem de Remi Brague " Dumnezeul creștinilor " (Editura Deisis, 2017) și " Înțelepciunea lumii " (Editura Tact, 2012) ... Îmi place mult erudiția autorului și scriitura extrem de accesibilă, ca să nu mai spun că ader întrutotul la concluzia sa principială, aceea a unei modernități eșuate, în lipsa prezenței instituționale a lui Dumnezeu în viețile noastre ... Mai citisem ceva recenzii pe marginea cărții, deci pot spune că am cumpărat-o cumva în cunoștință de cauză ... Nu intru în amănunte, ca să nu răpesc plăcerea descoperirii unui autor echilibrat, care își duce demonstrația într-un mod convingător ... Nu în ultimul rînd, de remarcat operativitatea LIBRIS, un partener mereu de nădejde ...

2023-04-02 02:33:38

0

Isus si Iuda - Amos Oz

Isus si Iuda - Amos Oz

Amos Oz rămîne unul din autorii mei favoriți, pe care l-am urmărit încă de cînd romanele sale erau publicate de Editura UNIVERS ... Bineînțeles avînd-o pe aceeași neostenită și prestigioasă editoare, doamna Denisa Comănescu ... În acest mic volum postum, autorul continuă să își susțină teza enunțată încă din ultimul său roman antum - Iuda - privindu-l pe apostolul ce l-a trădat pe Mîntuitor și l-a predat autorităților romane. Nu este primul autor care se așează pe această viziune; personal nu sunt de acord cu Amos Oz - de nicăieri din Evanghelii nu reiese că apostolul Iuda ar fi avut o relație specială cu Mîntuitorul și ar fi fost cel ce și-a asumat greaua misiune de a trăda și astfel a împlini Verchiul Testament. Atît în Iuda, cît și în lucrarea recenzată argumentația este subțire; personal cred că boala ce l-a doborît în final l-a împiedicat pe Amos Oz de la o meditație mai profundă și mai așezată pe subiect. Susținerea că Iuda s-ar fi spînzurat din cauza dezamăgirii că Iisus nu s-a salvat de pe Cruce, ci a murit ca un muritor oarecare este chiar de tot hazul - Dacă ar fi să ne așezăm pe viziunea lui Amos Oz, Iuda ar fi trebuit să aștepte trei zile și după aceea să își pună ștreangul de gît - e un lucru ce îl știe oricine, chiar dacă ne raportăm doar la Crez ... Asta nu înseamnă însă că o să-l apreciez mai puțin și că nu aștept cu interes următorul volum postum ...

2023-03-15 12:26:26

1

Ce putem spera impreuna cu Mic discurs despre iad. Apocatastaza - Hans Urs von Balthasar

Ce putem spera impreuna cu Mic discurs despre iad. Apocatastaza - Hans Urs von Balthasar

Autorul a fost un teolog reputat și în multe rânduri, controversat. Un lucru este însă cert - acela că nu poate fi ignorat. Personal apreciez la von Balthazar erudiția sa și talentul scriitoricesc incontestabil. În ce privește " Ce putem spera " , demonstrația se pornește mai greu, dar răspunsurile sunt cât se poate de interesante ...

2023-03-15 11:50:30

0

Scrisori catre Monica Vol.2: 1951-1958 - Ecaterina Balacioiu-Lovinescu

Scrisori catre Monica Vol.2: 1951-1958 - Ecaterina Balacioiu-Lovinescu

Cartea se citește aproape ca un roman, cu intervenții de bun gust și rafinament intelectual, cu o afecțiune maternă remarcabilă ... Cu toată sinceritatea, nu am știut nimic despre destinul și drama vieții autoarei, o viață trăită intens, cu suișuri și coborîșuri și un final trist ... Dumnezeu să le țină aproape, și pe mamă și pe fiică ...

2021-02-24 09:00:01

0

Dosar Lenin. Vraja nihilismului - Marius Stan, Vladimir Tismaneanu

Dosar Lenin. Vraja nihilismului - Marius Stan, Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismăneanu și-a cîștigat de mult loc de cetate în galeria istoricilor și analiștilor comunismului, atît a celui românesc, cît și a celui internațional ... În Dosarul Lenin scrie bine ceea ce scrie, cu nerv, dar și cu mult subiectivism, fapt ce privează analizele sale de calitatea unei imagini complete a istoriei epocii ... Personal, deși nu sunt de acord cu multe din concluziile sale, îi apreciez mult orice apariție editorială, care aduce multe informații interesante, multe din sfera anecdoticii istorice, care bucură gustul cititorului de literatură istorică bună ... Spre deosebire de colegii de direcție culturală, Liiceanu, Patapievici, Pleșu et comp., Tismăneanu rămîne fidel unei orientări anticomuniste, dar cantonată pe valorile stîngii intelectuale, care îi măresc, în ochii mei, credibilitatea și onestitatea ...

2020-06-10 11:15:44

1

Scriitor in comunism - Stefan Agopian

Scriitor in comunism - Stefan Agopian

Agopian are o memorie bună și un bun simț deosebit în tot ceea ce scrie ... Ajuns la o vîrstă aproape de senectute, care îi permite abordări relaxate, sine ira et studio, volumul acordă partea leului informațiilor, cele mai multe din sfera anecdoticului, despre literații cu care a conviețuit, marea majoritate nume cunoscute ... cu franchețe, autorul nu ezită să scoată în evidență și viciile eroilor săi, între care alcoolismul își ia partea leului ... personal dosarul Nichita mi se pare cel mai izbutit ... odată ce ai pus mîna pe volum, scriitura te cucerește și nu realizezi cînd ai ajuns la capăt ...

2020-06-10 11:00:07

0

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one