Atlet al realismului ezoteric si campion al tristetilor metafizice, Dan Stanca este cel mai dostoievskian (si eliadesc) scriitor din peisajul nostru literar. De peste trei decenii se lupta narativ cu demonismul, erezia, vinovatiile naucitoare si ispasirile halucinante. Indiferent ca-i vorba de mistica, politica, sexualitate, de ocultism, legionarism, alcoolism, alchimie, gazetarie, simbologie sau guenonism, el alcatuieste frenetic scenografii fantaste, subrezite de ispite abisale, initieri morbide, deprimism hipnotic, hierogamii si hierofanii delirante. Proza lui pare ca rivalizeaza sufleteste cu lupta biblica din Vadul de la Peniel.
Imaginati-va, acum, un «Fenomen Pitesti» conjugal (cu o sotie tortionara), corelat cu destinul aiuritor al lui Sandu Tudor, stranietatea initiatica a gruparii Rugului aprins de la manastirea Antim, sculptori atinsi de «tipologia deznadejdii si deformarii», disparitii magice din puscaria Aiudului, socante inserturi erotice de tantrism punitiv, plus un final paradoxal – totul textuat cu sarcastica ambiguitate de personajul… Hector Noroaie!
Altminteri, o lectie tulburator parabolica de ce poate insemna, in istorie, ca si in destinul individual, coincidenta contrariilor. - DAN C. MIHAILESCU

Pentru mine, un roman este transformarea demonului sau a daimonului in inger. Mi-am gandit cartile ca pe un proces spiritual, in care plec de undeva de foarte jos, sau in orice caz dintr-o materie foarte framantata si chinuita, ca sa ajung la o transparenta unde sensurile spirituale se pot deslusi. - DAN STANCA

Pe coperta: Egon Schiele, Tanar in tunica violet, cu mainile impreunate, 1914
Fragment din cartea "Anii frigului" de Dan Stanca

"Pe bunica Dariei o chema Carolina Albescu si, asa cum a aflat, fusese a treia sotie a lui Sandu Tudor. Cand catadicsise in sfarsit sa-i spuna cine este batrana si de ce pana atunci ii invaluise identitatea in mister, il lua ameteala si pentru cateva clipe ramase fara aer. Era o dezvaluire care facea toate paralele, si acum o intelegea pe Daria de ce pastrase secretul cu sfintenie, pentru ca abia intr-un tarziu sa i-l incredinteze, dupa ce, din cauza indelungatei asteptari, il trecusera toate apele. Emotia era intr-o oarecare masura nejustificata, deoarece faptul ca atare nu aducea nimic in viata lui. Tot ala era, tot alaturi de Anastasia era condamnat sa traiasca, doar caldura pe care o simtea in mintea lui il facea sa creada ca totusi a avut loc o schimbare. A treia sotie? Stia ca Sandu Tudor fusese casatorit de trei ori, purtase, altfel spus, jugul a trei casnicii, nu i se rupsese greabanul dupa prima, ca dovada ca se invoise pentru urmatoarea, pentru ca in sfarsit, si dupa cea de-a doua, sa se inhame la o a treia. Si aceasta esuata. Dar esecurile il intarisera. Hector Noroaie privise aceste trei episoade ca pe niste incercari de ordin spiritual. Avand in vedere cum decursese dupa aceea viata omului, casatoriile ieseau din universul sentimentelor mai mult sau mai putin impartasite si constituiau probe de calire, in vederea unor incercari si mai grele.