"Arta corpului" de Don DeLillo este o explorare captivantă a obsesiei societății moderne cu aspectul și imaginea corpului. Romanul abordează teme precum alienarea, consumismul excesiv și impactul tehnologiei asupra identității noastre. DeLillo folosește o proză acută și detaliată pentru a dezvălui subtilitățile complexe ale relației noastre cu propriul corp. O lectură provocatoare care provoacă la reflecție profundă asupra culturii contemporane.

Acest scurt roman, descris drept o anatomie a durerii și a doliului, mi s-a părut foarte surprinzător ca formă, ca narațiune, ca experiență literară. Scriitorul schimbă stilurile de redare a poveștii, scena din deschidere, cu ultimul mic dejun al cuplului Rey- Lauren, pare a reprezenta notițele coregrafice ale unui regizor care descrie cât mai obiectiv doar comportamentele observabile. Apoi, sunt două scurte rapoarte jurnalistice, primul descrie suicidul lui Rey, un regizor faimos pentru „poezia locurilor părăsite , unde devin inevitabile situațiile extreme”; al doilea, mai târziu, este spectacolul de body artist în care evoluează Lauren, un experiment scenic prin care artista explorează încetinirea timpului, intitulat „Timpul corpului”. Iar între aceste intermitențe se desfășoară experiența de doliu a lui Lauren: aflată singură într-o casă din afara New-Yorkului în care trăise cu Rey o perioadă, Lauren trece prin timp fără Rey, însă simțindu-l peste tot.

În mod misterios, în casă apare un personaj ciudat, o ființă nici tocmai copil, nici tocmai adult, capabil să reproducă vocea lui Rey și dialogurile petrecute în cuplu. Pentru o vreme, Lauren face pe detectivul, încercând să afle cine ar putea fi această ființă și hrănindu-se cu imprevizibilele decupaje din dialogurile de altădată avute cu Rey, redate cu fidelitatea unei înregistrări. Dacă această ființă este reală sau este doar o producție a minții șocate a lui Lauren, rămâne de dezbătut. Eu așa am perceput-o, ca pe un înger de tranziție pentru Lauren, printr-un spațiu care deși material este la fel, emoțional este străin; alții l-au considerat ca pe o fantomă a lui Rey.