Cele trei cărți ale lui Enoh și Cartea giganților

Cele trei carti ale lui Enoh si Cartea gigantilor - Paul C. Schnieders
Rasfoieste
Alte editii

Cele trei cărți ale lui Enoh și Cartea giganților

Cele trei carti ale lui Enoh si Cartea gigantilor. Cartea etiopiana a lui Enoh. Tainele slavone ale lui Enoh. Cartea ebraica a lui Enoh.
 
Prima carte a lui Enoh, Cartea etiopiana a lui Enoh sau Enoh 1 este cunoscuta mai simplu drept Cartea lui Enoh. Desi considerata apocrifa de canoanele occidentale, Cartea lui Enoh face parte din Biblia Etiopiana. A fost socotita sacra de unii dintre primii si cei mai importanti adepti ai lui Hristos, dar a fost exclusa din Biblie si nu s-a mai stiut nimic de ea timp de secole; apoi a fost redescoperita in Etiopia, in 1773. Acest manuscris a fost tradus pentru prima data in engleza in anii 1820, apoi in germana, in anii 1830. Conform celor mai multi carturari care au studiat manuscrisul, o parte din acesta a fost scris in secolul al III-lea i.Hr., iar cealalta parte in secolul I d.Hr. (cea legata de Fiul Omului). Desi cele mai vechi si complete copii ale Enoh 1 sunt K-9 sau Kebran 9, datate sfarsitul secolului al XIV-lea si inceputul secolului al XV-lea, dar si Ethiopian Monastic Microfilm Library (Catalogul Bibliotecii Etiopiene de Microfilme, EMML 2080) din secolele XIV si XV, fragmentele descoperite la Qumran in anii 1950 au o vechime mai mare de doua mii de ani. Alte manuscrise importante si vechi sunt Abba-dianus 55 (posibil secolul al XV-lea) si British Museum Orient 485 (prima jumatate a secolului al XVI-lea). 
 
Cartea a doua a lui Enoh, Enoh slavon sau Enoh 2 este o alta carte apocrifa, gasita in intregime numai in manuscrisele slavone vechi, fiind la un moment dat integrata in Biblia Slavona Veche. Este datata ca apartinand primului secol d.Hr., desi Matthew Black in The Oxford Guide to People and Places of the Bible (Ghidul Oxford al oamenilor si locurilor din Biblie) sustine ca nu exista manuscris "mai recent de secolul al XIV-lea". 
 
A treia carte a lui Enoh, Enoh ebraic sau Enoh 3 este un text rabinic, scris initial in ebraica si datand din secolul al V-lea d.Hr. Unii experti cred ca a fost scris de Rabbi Ishmael (secolul I d.Hr.), care era familiarizat atat cu Enoh 1, cat si cu Enoh 2. 
Cartea Gigantilor contine o naratiune ce implica urmasii giganti antediluvieni, mentionati atat in Geneza, cat si in Cartea lui Enoh.
 
Cartea Gigantilor se aseamana mai ales cu Enoh 1, Prima Carte a lui Enoh.

Traducere din limba etiopiana de R. H. Charles.

Traducere din limba engleza de Diana Ciornnschi.
Citește mai mult

74.01Lei

74.01Lei

Primești 74 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

In stoc

Livrare

Estimare livrare joi, 8 ianuarie - luni, 12 ianuarie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Cele trei carti ale lui Enoh si Cartea gigantilor. Cartea etiopiana a lui Enoh. Tainele slavone ale lui Enoh. Cartea ebraica a lui Enoh.
 
Prima carte a lui Enoh, Cartea etiopiana a lui Enoh sau Enoh 1 este cunoscuta mai simplu drept Cartea lui Enoh. Desi considerata apocrifa de canoanele occidentale, Cartea lui Enoh face parte din Biblia Etiopiana. A fost socotita sacra de unii dintre primii si cei mai importanti adepti ai lui Hristos, dar a fost exclusa din Biblie si nu s-a mai stiut nimic de ea timp de secole; apoi a fost redescoperita in Etiopia, in 1773. Acest manuscris a fost tradus pentru prima data in engleza in anii 1820, apoi in germana, in anii 1830. Conform celor mai multi carturari care au studiat manuscrisul, o parte din acesta a fost scris in secolul al III-lea i.Hr., iar cealalta parte in secolul I d.Hr. (cea legata de Fiul Omului). Desi cele mai vechi si complete copii ale Enoh 1 sunt K-9 sau Kebran 9, datate sfarsitul secolului al XIV-lea si inceputul secolului al XV-lea, dar si Ethiopian Monastic Microfilm Library (Catalogul Bibliotecii Etiopiene de Microfilme, EMML 2080) din secolele XIV si XV, fragmentele descoperite la Qumran in anii 1950 au o vechime mai mare de doua mii de ani. Alte manuscrise importante si vechi sunt Abba-dianus 55 (posibil secolul al XV-lea) si British Museum Orient 485 (prima jumatate a secolului al XVI-lea). 
 
Cartea a doua a lui Enoh, Enoh slavon sau Enoh 2 este o alta carte apocrifa, gasita in intregime numai in manuscrisele slavone vechi, fiind la un moment dat integrata in Biblia Slavona Veche. Este datata ca apartinand primului secol d.Hr., desi Matthew Black in The Oxford Guide to People and Places of the Bible (Ghidul Oxford al oamenilor si locurilor din Biblie) sustine ca nu exista manuscris "mai recent de secolul al XIV-lea". 
 
A treia carte a lui Enoh, Enoh ebraic sau Enoh 3 este un text rabinic, scris initial in ebraica si datand din secolul al V-lea d.Hr. Unii experti cred ca a fost scris de Rabbi Ishmael (secolul I d.Hr.), care era familiarizat atat cu Enoh 1, cat si cu Enoh 2. 
Cartea Gigantilor contine o naratiune ce implica urmasii giganti antediluvieni, mentionati atat in Geneza, cat si in Cartea lui Enoh.
 
Cartea Gigantilor se aseamana mai ales cu Enoh 1, Prima Carte a lui Enoh.

Traducere din limba etiopiana de R. H. Charles.

Traducere din limba engleza de Diana Ciornnschi.
Citește mai mult

Detaliile produsului

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
11
4 stele
1
3 stele
0
2 stele
1
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Cititorul 7799F6 05/05/2024 13:26
green icon awesome check Achiziție verificată
Speranțe mari, conținut slab
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Cititorul 3FD1D8 21/03/2024 21:15
green icon awesome check Achiziție verificată
Super carte. Vă mulțumesc. Respect.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Cititorul 2357C1 30/01/2024 11:41
green icon awesome check Achiziție verificată
Am primit coletul in stare perfecta ,sant foarte mulțumit!
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

3 din 13 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo