Raporturile juridice care fac obiectul arbitrajului international au, prin natura lor, elemente de extraneitate. Prin urmare, problema unui conflict de legi si determinarea legii aplicabile fondului apar adesea in arbitrajul international, cu particularitatea ca nu exista norme de drept international privat predeterminate si automat aplicabile pentru stabilirea legii aplicabile, cum se intampla atunci cand o instanta judecatoreasca este confruntata cu un conflict de legi. Mecanismele de gestionare a conflictelor de legi in cadrul arbitrajelor internationale sunt mult mai flexibile decat normele conflictuale dintr-un sistem de drept national si, cu siguranta, au un grad mai ridicat de incertitudine.

 

In plus, in arbitrajul international se pune si problema determinarii normelor de procedura aplicabile, deoarece, spre deosebire de disputele solutionate in fata instantelor judecatoresti, carora li se aplica automat legea de procedura a statului de care apartine instanta, in arbitrajul international autonomia procedurala a partilor este considerabila, cu restrictii minime, iar, in lipsa unui acord al partilor, autoritatea procedurala a tribunalului arbitral este, de asemenea, extinsa. Chiar si atunci cand partile isi manifesta autonomia procedurala prin alegerea unor reguli arbitrale, acestea au un caracter schematic si general, lipsurile fiind suplinite de parti prin acord sau de tribunalul arbitral.

 

Lucrarea isi propune abordarea mecanismelor si criteriilor folosite de tribunalele arbitrale pentru determinarea legii aplicabile procedurii si fondului disputei, pornind de la teoriile, viziunile si mentalitatile reflectate in literatura de specialitate, in legislatiile nationale si in regulile de arbitraj, dar concentrandu-se mai ales pe analiza jurisprudentei arbitrale, pentru a identifica si a extrage tipare, modele, bune practici sau practici repetitive adoptate ori preferate de arbitri in solutionarea problemelor de drept international privat.