Nu exista pacat care sa nu cedeze in fata puterii pocaintei. Pentru ca pacatul se aseamana cu o mica scanteie, in timp ce iubirea de oameni si dragostea lui Dumnezeu cu oceanul care nu are margini. „Ai pacatuit? Sa nu deznadajduiesti! Ai savarsit rele nenumarate? N-ai ajuns inca in iad. Ori de cate ori ai cadea, de atatea ori sa te si ridici. Si sfintii au cazut in pacate!” Pavel a fost hulitor si prigonitor, Petru s-a lepadat de Hristos. Vamesul s-a facut evanghelist. Pocainta il face pe pacatos asemenea celui care n-a pacatuit.


Urmarea pocaintei este spovedania, care la randul ei este „aliatul postului”. Trebuie doar sa fie facuta la timpul potrivit. Medicamentul acesta este valabil doar pana la sfarsitul vietii fiecaruia dintre noi. Dupa trecerea pragului mortii, el nu mai are nicio putere.

Postul este limanul sufletelor. Fiind liman, omul trebuie s-o primeasca cu bucurie si nu cu tristete.
Cele trei virtuti de mai inainte ne ajuta sa ajungem acolo unde se afla „Imparatul tuturor”. Biserica este casa Painii duhovnicesti. Acolo se savarseste minunea cea mai mare, acolo se jertfeste Mielul lui Dumnezeu si Se ofera „spre mancare si bautura” credinciosilor.