Dulce-amar. Povestea unui refugiat din Cernauti, aparuta in Colectia Istorie cu blazon, asa cum o sugereaza de altfel si titlul, impleteste amintirile dulci ale unei copilarii fermecatoare, petrecute intr-o lume care isi respecta ritmul si randuielile, cu amarul celor doua refugii, al parasirii definitive a locurilor natale si al anilor grei de comunism.

Oricine a studiat istoria romanilor in scoala s-a intersectat, la lectiile despre Marea Unire de dupa Primul Razboi Mondial, cu numele de Flondor. Una dintre cele mai importante personalitati care au contribuit la unirea Bucovinei cu Romania a fost Iancu cavaler de Flondor. Dar familia militantului unionist nu era una proaspat intrata pe scena istoriei. De sute de ani, neamul boieresc Albota-Flondor-Ciudin fusese unul dintre cele mai importante din Bucovina, cu o prezenta consistenta in viata politica si sociala a Moldovei si, ulterior, a imperiilor austriac si rus, care au inglobat parti din principatul roman.

Cartea lui Sergiu Flondor, publicata in Colectia Istorie cu blazon, ne prilejuieste intalnirea cu amintirile unui descendent al acestei ilustre familii boieresti moldovenesti, care a primit titluri de noblete in Imperiul Habsburgic.
    Fragment din volumul "Dulce-amar. Povestea unui refugiat din Cernauti" de Sergiu Flondor:

    “Intr-una din zile, am asistat la trecerea unei coloane de prizonieri germani, escortati de soldati sovietici, care ii manau ca pe niste vite. La un moment dat, s-a auzit un foc de arma si ne-am dat seama ca fusese executat, fara mila, un prizonier care nu mai putea merge, in coloana, din cauza oboselii. Cadavrul bietului om a fost abandonat pe marginea soselei, intr-un sant, iar prizonierii si cei care ii pazeau si-au urmat drumul. Peste un timp, cativa sateni cu credinta in Dumnezeu s-au ocupat de crestineasca inmormantare in cimitirul comunei.
    In cele din urma, sovieticii au descoperit existenta fabricii, care era situata intr-un loc mai retras fata de soseaua principala si nu era prea lesne de observat. Ei au fortat intrarea in incinta, ignorand opozitia paznicului de la poarta, pe care l-au bruscat. Dupa aceasta „vizita", o masina care stationa in fata birourilor a ramas fara cauciucuri. In urma acestui incident s-a intervenit la autoritatile de la Craiova, care au detasat o grupa de militari inarmati sa pazeasca zi si noapte intrarea in fabrica. Noaptea paza era completata cu pichete de voluntari, locuitori ai fabricii, care patrulau de-a lungul imprejmuirii din beton, asigurand linistea in incinta. Cu aceste masuri luate nu s-au mai petrecut incidente neplacute in acel loc.
    Dupa scurgerea grosului trupelor spre front a urmat o perioada de relativa liniste. Se apropia sfarsitul anului, cu traditionalele sarbatori de iarna. Din luna noiembrie a inceput sa ninga, iar in scurt timp zapada a transformat in totalitate peisajul. In intreaga colonie de refugiati viata si-a schimbat cursul. Se faceau pregatiri febrile in asteptarea sarbatorilor. In aceste momente, lumea parca uitase de locurile pe care le parasise, nostalgia dupa viata de acasa se atenuase si speranta in vremuri mai bune se intarea (din pacate, revenirea in aceste locuri nu a mai fost posibila, timpurile ce au urmat dupa terminarea razboiului au imprastiat locuitorii coloniei in toate colturile lumii)."