Recomandata de editorii ziarului New York Times

 

Carte distinsa cu premiile SAMUEL JOHNSON • DUFF COOPER • HESSELL-TILTMAN • ARTHUR ROSS, acordat de Council on Foreign Relations (Medalia de argint) si PREMIUL GUVERNATORULUI GENERAL AL CANADEI

 

Conferinta de Pace de la Paris, 1919, si incercarea de a pune capat razboiului. Intre ianuarie si iunie 1919, dupa incheierea „razboiului care urma sa puna capat tuturor razboaielor", oameni din toate colturile lumii au sosit la Paris pentru Conferinta de Pace. Cele mai importante personalitati prezente au fost conducatorii celor trei mari puteri – Woodrow Wilson, Lloyd George si Clemenceau –, dar la Paris au sosit mii de alti delegati, fiecare cu propria sa agenda. Regi, prim-ministri si ministri de externe, insotiti de suitele lor de consilieri, stateau cot la cot cu jurnalisti si lobbyisti, luptand pentru o serie intreaga de cauze, de la independenta Armeniei pana la drepturile femeilor. T.E. Lawrence, regina Maria a Romaniei, Maynard Keynes, Ho Si Min – tot mapamondul avea ceva de rezolvat la Paris in acel an. Lumea nu mai vazuse niciodata ceva asemanator si nici ca avea sa mai vada vreodata.

O fascinanta lucrare de istorie. – Tony Blair, Guardian
 

Captivanta… detaliata, justa, mereu vivace, plina de portrete sclipitor realizate. – Allan Massie, Daily Telegraph

 

Exact genul de carte care imi place – scrisa alert si condimentata cu o cutezanta bazata pe o eruditie solida. – Roy Jenkins, Sunday Times

 

In 1919, Parisul era capital lumii. Conferinta de Pace era cea mai importanta chestiune la ordinea zilei, iar delegatii – cei mai puternici oameni de pe mapamond. Se intalneau in fiecare zi. Discutau, dezbateau, se ciorovaiau si cadeau iar la intelegere. Incheiau acorduri. Redactau tratate. Creau noi state si noi organizatii. Cinau si mergeau la teatru unii in compania celorlalti. Timp de sase luni, din ianuarie pana in iunie, Parisul a fost deopotriva guvern, curte de apel si parlament mondial, nucleul temerilor si sperantelor intregii lumi. Oficial, Conferinta de Pace a durat inca si mai mult, pana in 1920, insa primele sase luni sunt cele mai importante, caci atunci s‑au luat deciziile‑cheie si s‑a pus in miscare un lant de evenimente cruciale. O lucrare magistrala, de o relevanta uluitoare nu numai pentru istoriografia secolului XX, dar si pentru intelegerea resorturilor si dinamicii lumii de azi.

 

Autoarea de origine canadiana Margaret MacMillan este un istoric de renume mondial, profesor de istorie internationala la Universitatea Oxford. Si-a obtinut doctoratul la St Antony’s College, Oxford, unde mai tarziu a ocupat pozitia de rector. Anterior a mai fost rector la Trinity College si professor de istorie la Universitatea din Toronto, precum si la Universitatea Ryerson. Eminent expert in istorie si relatii internationale, MacMillan este si un frecvent commentator in mass-media. Este autoarea unor lucrari de mare succes, traduse in mai multe limbi si incununate cu premii prestigioase, precum Women of the Raj, Nixon in China, The Uses and Abuses of History, Extraordinary Canadians: Stephen Leacock, History’s People, The War that Ended Peace: The Road to 1914 (publicata in limba romana de Editura Trei, sub titlul Razboiul care a pus capat pacii: Drumul spre 1914).

"Data de 28 iunie a intrat in istorie ca o glorioasa zi de vara. De dimineata, garantia anglo-americana de a veni in apararea Frantei in cazul in care aceasta ar fi fost atacata de Germania a fost aprobata oficial, iar francezii au semnat tratate separate cu Marea Britanie si Statele Unite ale Americii. Daca aceasta garantie avea vreo valoare, era o cu totul alta discutie. House se indoia ca Senatul avea sa aprobe acordul: il considerase intotdeauna o mita utila pentru francezi, nu un angajament solemn. Si Wilson inclina sa-i dea dreptate. "Intr-o oarecare masura, a spus Wilson la o conferinta de presa, am cedat pentru a ma intelege cu francezii in aceasta privinta." Era increzator ca garantia nu avea sa mai fie necesara odata ce Liga se infiinta si devenea functionala, cu mult timp inainte ca Germania sa poata redeveni o amenintare.

Fauritorii pacii au sosit cu masinile la Versailles. (Secretarele delegatiei britanice au fost mai putin norocoase, fiindca au fost ingramadite, "ca sardinele", in camioane. Drumul - un kilometru si jumatate de la portile palatului pana la intrare - era pazit de cavaleria franceza, care statea nemiscata in uniformele ei albastre si coifuri de otel, cu fanioanele rosii si albe fluturand pe varful lancilor in bataia vantului. Din curtea palatului, unde stationau si mai multi soldati, invitatii se indreptau spre Marea Scara, de-a lungul careia erau aliniati membrii de elita ai Garzii Republicane, in pantaloni albi, cizme negre, tunici bleumarin, coifuri stralucitoare de argint cu panas de par de cal si sabiile ridicate in semn de salut. 

In Sala Oglinzilor, multimea - formata din oameni de stat, diplomati, generali, reporteri, cativa soldati de rand alesi de fauritorii pacii (francezii purtau urmele cicatricilor unor rani ingrozitoare) si cateva femei - zumzaia si palavragea, luand loc pe banchetele acoperite cu tapiterie rosie. Reprezentantii presei erau inghesuiti in fundul incaperii. Era prima data cand se filma semnarea unui tratat important."