Mythos. Miturile Greciei repovestite

Fragment din cartea "Mythos. Miturile Greciei repovestite" de Stephen Fry:

"Urmatoarea miscare a lui Zeus a fost sa se asigure ca titanii infranti nu se vor mai ridica niciodata sa-i ameninte puterea. Cel mai dur si mai violent adversar al sau din timpul razboiului nu fusese Cronos, ci puternicul si brutalul ATLAS, fiul cel mare al lui Iapetus si al Clymenei. Atlas fusese in mijlocul fiecarei batalii, indemnandu-i la lupta pe confratii sai titani, strigandu-le sa mai faca un ultim efort, in timp ce hecatonchirii ii atacau fara crutare, fortandu-i sa se dea batuti. Ca pedeapsa pentru ostilitatea lui, Zeus l-a condamnat sa tina vesnic bolta cereasca pe umeri. Astfel, a doborat doi iepuri deodata. Predecesorii lui Zeus - Cronos si Uranus - fusesera nevoiti sa consume multa energie pentru a separa cerul de pamant. Dintr-o lovitura, Zeus s-a eliberat de aceasta sarcina epuizanta si a pus-o, la propriu, pe umerii acestui dusman extrem de periculos. Acolo unde se uneau ceea vom numi Africa si Europa, titanul s-a incovoiat si a preluat intreaga greutate a cerului asupra lui. Bine proptit in picioare, cu muschii incordati, trupul sau puternic s-a contorsionat din pricina acestui suprem efort chinuitor. Timp de eoni, el a gemut acolo ca un halterofil bulgar. Cu timpul, s-a solidificat, formand Muntii Atlas care astazi tin pe umeri cerul Africii de Nord. Imaginea cu el ghemuit, sfortandu-se, se gasea pe primele harti ale carora inca le spunem in onoarea lui „atlas". De o parte are Mediterana, iar de cealalta, oceanul numit "Atlantic" - dupa numele lui - , unde se spune ca ar fi misteriosul regat insular Atlantis.
In ce-l priveste pe Cronos - acel suflet intunecat nefericit care fusese odinioara Atoatestapan, tiranul fara inima si chinuit de ganduri negre, care si-a mancat propriii copii de teama profetiei -, pedeapsa lui, asa cum prezisese castratul sau tata Uranus, a fost sa cutreiere lumea neincetat, masurand eternitatea intr-un exil solitar, etern si inexorabil. El trebuia sa bifeze fiecare zi, fiecare ceas, fiecare clipa, caci Zeus l-a osandit pe Cronos sa numere insusi infinitul. Chiar si astazi il vedem pretutindeni, o silueta sinistra, numai piele si os, cu secera in mana. Primind porecla ieftina si umilitoare de „Batranul Tata Timp", chipul lui palid si tras ne vorbeste despre ticaitul necrutator si inevitabil al ceasului cosmic, care conduce totul spre sfarsitul zilelor. Secera se misca si taie ca un pendul inexorabil. Tot ce e muritor, din carne si oase, este ca iarba sub taisul crud al coasei. Il regasim pe Cronos in toate lucrurile "cronice" sau "sincronizate", in "cronometre", "cronografe" si "cronici"."