"Fireste ca vreau sa fiu ca ei. Sunt frumosi ca niste sabii faurite intr-un foc divin. Vor trai vesnic. Iar Cardan e chiar mai frumos decat ceilalti. Pe el il urasc cel mai mult. Il urasc atat de mult, incat uneori, cand ma uit la el, abia mai pot sa respir.” Fragment din roman:

"Ma imbrac repede in hainele moderne pe care le tin tocmai in fundul sifonierului - blugi, un pulover vechi, cenusiu, cu o stea neagra in fata, si o pereche de tenisi Converse inalti, argintii si stralucitori. Imi strang parul intr-o caciula impletita, infoiata, iar cand ma zaresc in oglinda inalta (cioplita astfel incat sa dea impresia ca de fiecare parte a sticlei se afla cate un faun desucheat care priveste lacom) descopar ca imi intoarce privirea o persoana diferita.
Poate persoana care as fi putut deveni daca as fi fost crescuta ca om.
...oricine o fi si persoana asta.
Cand eram mici, spuneam intruna ca ne vom intoarce in lumea oamenilor. Vivi tot zicea ca, daca ar invata inca putina magie, am putea sa mergem. Aveam sa gasim un conac parasit si ea avea sa farmece pasarile sa aiba grija de noi. Aveau sa ne cumpere pizza si dulciuri, iar noi urma sa mergem la scoala numai daca aveam chef.
Dar, pana sa invete Vivi cum am putea face calatoria asta, realitatea ne-a dejucat planurile. Se pare ca pasarile nu pot, de fapt, sa cumpere pizza, chiar daca sunt fermecate.
Le gasesc pe surorile mele in fata grajdurilor lui Madoc, unde sunt intarcati cai de zana potcoviti cu argint, langa broaste enorme gata a fi inseuate si inhamate si reni cu coarne late, de care sunt agatati clopotei. Vivi poarta blugi negri si o bluza alba, iar ochii de pisica ii sunt ascunsi de ochelari de soare cu lentile reflectante. Taryn e imbracata cu jeggings roz, un cardigan pufos si o pereche de ghete.
Ne straduim sa imitam fetele pe care le vedem in lumea oamenilor, fetele din reviste, cele pe care le vedem pe ecranele din cinematografe cu aer conditionat, mancand chestii atat de dulci, incat ma dor dintii. Nu stiu ce-si spune lumea cand ne vede. Pentru mine, hainele astea sunt o costumatie. Ma joc cu naivitate de-a costumatiile. Nu pot ghici ce impresie creeaza tenisii sclipitori, asa cum un copil costumat in dragon nu poate sti ce-ar spune dragonii adevarati despre culoarea solzilor sai.
Vivi culege trei lujeri de rugina care cresc in apropierea troacelor cu apa. Dupa ce gaseste trei care se potrivesc cerintelor ei, il ridica pe primul si sufla in el, spunand: „Rasari, fugarule, si poarta-ne acolo unde iti poruncesc."
Cu aceste cuvinte, arunca lujerul la pamant, iar acesta se preschimba intr-un ponei galben, costeliv, cu ochi de smarald si cu o coama care aduce a frunzis dantelat. Poneiul scoate un nechezat ciudat, ascutit. Vivi arunca alti doi lujeri si in cateva clipe trei ponei din rugina foraie si adulmeca pamantul. Seamana oarecum cu caii de mare si pot strabate atat pamantul, cat si cerul, dupa porunca lui Vivi, pastrandu-si infatisarea cateva ore bune si apoi prefacandu-se iarasi in ierburi.
Pana la urma, se pare ca nu e atat de greu sa calatoresti intre Taramul Zanelor si lumea oamenilor. Taramul se intinde alaturi de orasele muritorilor si dedesubtul lor, in miezul lor putrezit, parasit si mancat de viermi. Zanele traiesc in dealuri, in vai si sub gorgane, pe stradute dosnice si in cladiri abandonate ale muritorilor. Vivi nu e singura zana de pe insulele noastre care traverseaza marea pe furis si patrunde destul de des in lumea oamenilor, cu toate ca majoritatea lor isi iau o infatisare de muritor, ca sa-i incurce pe oameni. Cu mai putin de o luna in urma, Valerian se lauda ca prietenii lui si cu el pacalisera niste turisti cu cortul si-i convinsesera sa se ospateze impreuna cu ei, sa infulece frunze putrezite, vrajite sa arate ca niste delicatese.
Incalec pe armasarul meu din rugina si-mi infasor mainile in jurul grumazului lui. Mereu vine clipa in care acesta incepe sa miste si nu pot sa nu surad. "