Patru povesti si patru destine iesite din comun imaginate de Eric-Emmanuel Schmitt pentru a explora sentimentele intense, aproape niciodata marturisite, care ne determina gesturile extreme.

 

Poate fi definit un om printr-o singura fapta? Si este iertarea mereu posibila? Acestea sunt intrebarile care rasuna neincetat in fundalul povestilor cu deznodamant implacabil ale lui Schmitt. Iar autorul le raspunde cu virtuozitatea care e o constanta a scrisului sau. -Lire

 

Doua gemene adorabile vad lumina zilei intr-un sat idilic, dar viata lor nu se va dovedi atat de feerica pe cat o prevestea povestea nasterii lor: la inceput nedespartite, vor ajunge rivale, daca nu chiar dusmance de moarte. Un bancher versat si cinic, mereu rasfatat de soarta, invata, de la o mama dispusa sa renunte la tot pentru fiul ei, lectia sacrificiului si a iertarii. Un criminal in serie inchis pe viata este chemat saptamanal la vorbitor, dar nu de mama lui, ci de cea a carei fiica a ucis-o cu bestialitate. Ce urmareste indurerata Elise? L-a iertat pe monstru, sau vrea sa-i alunge linistea? Zilele tihnite ale lui Werner von Breslau, un nonagenar retras, fost pilot de vanatoare reconvertit in gradinar pasionat, se imbogatesc cu imprevizibilele vizite ale lui Daphne, o fetita din vecini, alaturi de care batranul taciturn va descoperi calea spre inocenta.

Maestru al nuvelei (gen literar care i-a adus un Premiu Goncourt in 2010), Schmitt le ofera cititorilor sai, cu acest nou volum, patru texte surprinzatoare si tot atatea ipostaze ale volatilei relatii dintre vinovatie si iertare.

 

Cuprins:
• Surorile Barbarin
• Domnisoara Butterfly
• Razbunarea iertarii
• Deseneaza-mi un avion

 

Traducere din limba franceza de Laurentiu Malomfalean.

 

Fragment din volumul "Razbunarea iertarii" de Eric-Emmanuel Schmitt:

 

"Laure Maurinier, fiica ei, fusese a treia victima. Avea douazeci si trei de ani, isi termina studiile de engleza si fericirea i se citea pe chip. Intr-o seara, in timp ce isi parca Fiatul la subsolul imobilului in care locuia, barbatuI aparuse, o violase amenintand-o, iar apoi o injunghiase in ghena.

Deseori, fara sa vrea, Elise retraia ziua aceea. Telefonul pe care il ducea cu ea din bucatarie in baie, din salon in camera, pentru ca astepta sa o sune – Laure ii promisese titlul exact al unei carti despre care vorbisera in timpul mesei. Mesajele de la miezul noptii: „Draga mea, o uiti pe mama ta cea nestiutoare. Zi-mi numele eseului aluia, ca sa-l folosesc in traducere". Trezirea si primul gest, verificarea telefonului. Apelul de la noua dimineata. Al doilea, de la noua si jumatate. Urmatoarele. La inceput, cu mesajele, isi sfida nelinistea cu umor, treptat insa, o lasa sa patrunda. Pe la amiaza, trasese concluzia ca Laure fie e infectata cu un virus, fie isi pierduse mobilul. S-a hotarat sa se duca la ea ca sa fie sigura, dar in clipa cand intra in lift i-a sunat telefonul. "Ah, in sfarsit!" Numar necunoscut. O voce care se recomanda a fi de la politie a anuntat-o abominabilul.

A ramas paralizata. Fara sa inteleaga. Ofiterul i-a repetat ca fiica ei suferise un accident foarte grav, ca.... decedase.

Daca s-ar muri de durere, ar fi murit pe loc. Sa mori de durere era fara indoiala mai bine decat sa traiest cu durerea. Apoi, secventele se invalmaseau, insuportabile. Sosi la garsoniera, pe avenue Edgar-Quinet. Multimea de gura-casca din piata. Jurnalistii. Politistii. Medicul legist. Urmele de sange din ghena. Identificarea cadavrului la morga. Laure, copilasul ei, unicul ei copil, mut, vanat, intins pe un pat de otel intr-o sala ce duhnea a formol, plina de plagi negricioase. Nevenindu-i sa creada, Elise isi atinsese fiica pentru a se asigura ca nu mai respira. Ii zgaltaise umarul. Ce raceala! Ce rigiditate! De atunci, nu isi mai putuse niciodata, incalzi mana. Pe urma, poveri suplimentare, inutile: articolele din ziare cu numele fiicei sale, sau mai rau, cu fotografia sa. Zambea in pozele vechi, iar zambetul acela i se parea lui Elise nelalocul lui, atroce. De fiecare data, se gandea ca Laure ii este ucisa din nou. In afara de ea, oare isi dadea cineva seama?

Asasinul isi continuase ororile. Comisese noi crime si se stabilise o legatura intre profilul sau pervers si cazuri anterioare. Elise facuse propria sa ancheta.

Sam Louis executase cincisprezece victime atunci cand a fost capturat. Elise, epuizata, vedea in fiecare niste surori ale lui Laure. Afland din presa amanuntele vietii lor, devenise mama a cincisprezece fete omorate. Asa evita ca amintirea lui Laure sa o urmareasca."