Despre Maria s-a scris mult. Cel mai mult a scris ea insasi. Si a facut-o cu mare talent. Pentru ca intre atatea daruri cu care a inzestrat-o Dumnezeu l-a avut si pe acela al asternerii cuvintelor pe hartie. Dar despre ea au scris si cei chemati prin meseria lor s-o faca. Au scris istoricii.  Pe unul dintre ei, pe cunoscutul istoric Ion Bulei, il publicam si noi cu aceasta carte care ne propune o bucurie a lecturii, un stil, un fel propriu de a fi. Ne propune o regina Maria care vine din nou printre noi invitandu-ne sa-i reascultam „povestea vietii mele” repovestita.

    Ion Bulei – Cercetator (1971-1990), profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti (din 1993), diplomat (atasat cultural la Roma, 1990‑1993, director al Institutului Cultural Roman de la Venetia, 1997‑2003), director ISPRI al Academiei Romane (2003‑2011), autor a 19 carti si a peste 200 de studii si articole.

    Fragment:

 

        “La 24 iulie, cand regimentul lui pleaca pe front, Maria ii scrie lui Carol sa nu-l lase sa plece fara el: „Mai degraba sa mori de un glont dusman si sa zaci in bunul pamant romanesc, decat sa dezertezi intr-un asemenea moment, dispretuit de intreaga tara, ceea ce va apasa greu pentru tot restul vietii tale". La 25 iulie, face un nou apel. Cu Bratianu discuta la 26 iulie sa-l sechestreze pe Carol, ca sa n-o mai vada pe Zizi. Carol raspunde la scrisoarea reginei, care ii cerea sa mearga pe front, ca se va duce numai daca este lasat sa se insoare. Conditie neacceptata. Suveranii pleaca pe front. Maria ajunge la Oradea mare, apoi la Tisa si dincolo de ea, la Tisza Bo, dupa care la Tisza Bura, la regimentul ei. La 1 august, prinde din urma si regimentul lui Carol, la Tisza si dincolo de Tisza. Ofera soldatilor tigari si ciocolata. Il intalneste si pe Bratianu; „bine dispus, el poate fi o companie foarte placuta". La 2 august, trenul ei se intalneste cu acela al lui Carol, care cele din urma fusese convins de Boyle sa plece pe front. Dar cu ce pret? Maria o afla odata revenita la Bucuresti: Carol scrisese tatalui sau si tuturor sefilor de partide ca abdica. Seful Partidului Socialist face publica scrisoarea. Si, astfel, ea e stiuta de toata lumea. La sfarsitul lui august 1919, povestea lui Carol apare in presa franceza. In fotografie, se bucura Maria, Zizi apare ca un drac, „dupa cum si este". Maria are intrevederi cu multi dintre cei apropiati. Si se dezlantuie contra lui Zizi si a lui Carol: „Nu poti concepe ca propriul fiu sa te trateze ca un dusman". Carol, scria Maria, voia acea femeie si folosea toate mijloacele pentru a-si impune dorinta. Si cum „ea este vulgara, comuna, fara de lege", si mijloacele cu care lupta sunt la fel. El e unealta ei, face ceea ce ii ordona ea, nu mai are prieteni, in jurul lui nu mai e decat „o banda de oameni cu suflet negru".