Dar nici nu o sa puteti. Cartea asta doare, exaspereaza. O iubire materna, ca o ura grea. Ura ca nu esti Cenusareasa, oricati pantofi ai, ca universul nu se oranduieste in cercuri concentrice de rasplati. Ca nu sta drepti, la ordinele tale. Pe care nu stii sa le dai, fiindca ai pus re-ul inaintea sentimentului. Fiindca ai numai raspunsuri si nicio intrebare. Fiindca virtutea principala pe care o corcolesti la piept este despre ce nu esti si ce nu poti, intr-o lume care conspira impotriva ta. A ta, Buricul absolut al pamantului. Mama, Gaia, Glia. Tellus Mater. Pantec si mormant.

Nu. Nu o sa radeti. Dar cred ca veti simti, trai, intelege mai bine fatal/ismul. Cordonul ombilical netaiat la timp de sabia Liberului Arbitru. Personajul acela lipsa din cultura noastra mioritica. Personajul dupa care tanjim pana la streangul in care ne atarnam propria neputinta.
 

Sa nu razi :(( este o experienta limita, ascunsa de obicei de mituri si taceri. Doare, exaspereaza. Elibereaza. - Mihaela Miroiu, filosof, scriitoare

 

Pentru proza pe care ne-o propune Raluca Feher putem prelua, intr-o formula redusa, ceea ce a spus candva un ganditor care a marcat istoria reflectiei: sa nu razi, sa nu plangi, doar sa intelegi.

Si, de fapt, ce avem noi aici? Ceva consistent si, pentru literatura de azi, luminos si incitant. Ceva care, intre altele, ne indeamna sa parafrazam formula invocata mai sus. Fiindca despre literatura pe care o face Raluca Feher, cu o siguranta de sine extraordinara, cu nerv, cu o taietura a frazei care tinde spre o (binevenita pentru proza) precizie de tip chirurgical, si, ingaduiti aceasta, cu gratie si sarm, se poate spune imediat si bine-meritat: sa nu razi, sa nu plangi, sa intelegi; dar si sa admiri, sa te bucuri. Si sa dai mai departe. Si anume: sa te bucuri si sa dai mai departe literatura de foarte buna calitate! - Cristian Patrasconiu, jurnalist cultural

 

Unii ar spune ca Raluca Feher e o publicitara care a vazut lumea. Dupa ce i-am citit cartile, stiu ca e o povestitoare dusa cu capul care deschide la nesfarsit cutiutele lumii, cautand un inteles. Iar ceea ce gaseste e, fara exceptie, absurd, vesel sau doar infricosator. Ca e departe, ca e aproape, lumea e altfel, dar la fel peste tot: dusa cu capul. Dupa ce citesti, te prinzi ca lucrurile pe care te-ai bazat toata viata stau invers. Oamenii supravietuiesc in zeci, sute de lumi cu care sunt obligati sa negocieze si carora li se supun, pana la urma.

Cartea de fata este o Feher la patrat. Adica doua: autoarea si eroina ei, Diana, care povesteste fara sa mai scoata un cuvant (ar fi si greu, cu o funie in jurul gatului!) istoria esecului personal. Este un roman, dar si o carte de povestiri, de memorii, o carte dusa cu capul. Pe scurt, nu ofera nicio speranta. Ceea ce insa o deosebeste fundamental de tomurile care vestesc sfarsitul lumii e tonul. Iar acest spectacol de cuvinte in miscare ascunde ceva imobil: omul, incapabil sa evadeze dintr-un destin nesuferit. - Florin Iaru, scriitor

 

In viata reala, Raluca Feher este director de creatie la CAP si unul dintre fondatorii Frontline Club Bucharest, filiala romaneasca a unuia dintre cele mai faimoase cluburi de presa din lume. In viata ideala, Raluca este o exploratoare curioasa, calatoare printre vorbe si povesti, prin teritorii batatorite sau inca nedescoperite. Cititi-o pe https://feher.live/.

 

De aceeasi autoare, la Editura Trei au aparut volumele America dezgolita de la brau in jos I si II si Splendidul loc al fericirii supreme.

 

Sa nu razi :(( este o carte despre mame si fiice, multe mame si multe fiice care au ajuns sa semene cu mamele lor, femei neterminate si femei neincepute. Este o carte pe care am eliminat-o ca pe-o piatra la rinichi. Si tot nu ma simt mai bine. – Raluca Feher

Mame mandre cand al mic a luat premiu. E fii-miu, seamana cu mine, ca tac-su e un porc ordinar. Bine ca nu a mostenit nimic de la tac-su.

Mame cu gladiole si mame cu garoafe, copii impodobiti ca niste cai scosi la parada, purtand in spate orgoliile parintilor, de profesionisti care, daca stiu sa faca ceva, apai stiu sa faca oameni.

- Cu ce va ocupati, doamna Matei?

- Fac oameni. Si inca ii fac bine. Pe Vlad 1-am gresit putin, ca nah, e primul si nu stiam cum se face. L-am cam rasfatat, dar acum nu va faceti griji, il iau fin la satar si o sa iasa un baiat perfect, un roman adevarat, care va face cinste patriei sale, Republica Socialista Romania.

Vlad nu a facut cinste patriei, desi a fost prins de Revolutia din 1989 la Bistrita si ar fi putut sa se remarce in lupta. Dar, ce-i drept, nu a fost nicio lupta.

Vlad a stat toata ziua, buna ziua in garnizoana. Chiar si in lipsa luptelor sau poate tocmai pentru ca nimeni din unitatea de vanatori de munte nu a iesit pe strazi, populatia a fraternizat cu armata spunand: armata e cu noi, armata e cu noi!!!

Apoi populatia a trimis mancare si bautura, iar Vlad si colegii lui au stat si s-au uitat la televizor la bataliile din Bucuresti si Sibiu, din Cluj si Brasov, au mancat carnati si slana si au baut vin rosu, apoi au ciocnit un paharel de horinca atunci cand au vazut inregistrarea cu parintii nati-unii cazand secerati de gloante la Targoviste, si frate-miu s-a intors acasa foarte gras. Prima permisie a fost la cinci luni dupa Revolutie, se facuse cat un porc pana atunci."