Fragment din cartea "Satantango" de Laszlo Krasznahorkai:

"N-a fost usor. La vremea respectiva chiar si ea avusese nevoie de doua zile pana sa-si dea seama, in sfarsit, unde sa puna piciorul, de ce anume sa se agate si cum sa se strecoare prin gaura aia, la prima vedere demoralizant de stramta, care se casca in partea din spate a casei, sub streasina, in locul catorva scanduri; bineinteles ca acum totul dura numai jumatate de minut: cu miscari riscante, dar atente, sarea pe gramada de lemne acoperita cu o prelata neagra, cu mana se tinea de streasina, isi punea piciorul stang in deschizatura, isi lua avant, apoi se vara in gaura cu capul inainte, dandu-si impulsul necesar desprinderii cu ajutorul celuilalt picior, si deja era inauntru, in partea separata, cea pentru porumbei, a podului casei, o imparatie de o singura persoana al carei secret numai si numai ea il cunostea; aici nu trebuia sa-i mai fie teama de atacurile neasteptate si de neinteles ale fratelui ei si, instinctiv, avea mare grija ca prin absentele-i prelungite sa nu trezeasca suspiciunea surorilor ei si a maica-sii, care, daca ar fi descoperit-o, ar fi dat-o jos de acolo fara mila, toate eforturile ei ulterioare devenind inutile. Dar ce mai conteaza asta acum! Si-a dezbracat bluza de trening uda, si-a netezit rochita preferata, cea roz cu guleras alb, s-a asezat langa "fereastra" si, cu ochii inchisi, tremurand de frig si gata sa sara in caz de nevoie, asculta cadenta ploii pe tiglele acoperisului. Maica-sa dormea jos, in casa, unde azi surorile ei n-au mai venit nici pentru masa de pranz, asa ca putea fi aproape sigura ca toata dupa-masa n-o s-o caute nimeni, poate doar Sanyi, despre care nu se stia niciodata pe unde umbla si care mereu aparea pe neasteptate, de parca ar fi cautat explicatii la niste secrete legate de gospodaria lor, pe care numai astfel, printr-un atac brusc si neasteptat, le-ar fi putut primi. De fapt, nu prea avea de ce sa-i fie teama, la urma urmei n-o cautau niciodata, ba mai mult: mai degraba ii porunceau sa se tina deoparte, in special atunci cand, si asta se intampla des, erau oaspeti in casa. Ajunsese deci pe un fel de pamant al nimanui, neputand indeplini niciuna dintre porunci: nu putea ramane in preajma usii, dar nici sa se indeparteze prea mult de casa, stiind ca oricand ar putea fi chemata ("Fugi si ada o sticla de vin!" sau "Du-te, fato, si ia-mi trei pachete de tigari Kossuth, asa-i ca nu uiti?"), in plus, stia ca e suficienta o singura greseala pentru a fi data afara din casa pentru totdeauna."