Sunt aici
Recenzie blog.libris.ro
``Sunt aici`` este romanul castigator al premiului Nouveau Talent 2015 si ilustreaza o deosebita si complexa poveste de iubire. Elsa, o tanara specialista in studiul ghetarilor, sufera un accident in urma caruia ramane in coma timp de douazeci de saptamani. Totusi, singurul simt care i-a ramas functional este auzul, ea fiind capabila sa distinga orice zgomot din incapere.
Thibault, un tanar a carui viata traverseaza o tragedie asemanatoare, intra accidental in camera pacientei Elsa. Uimit de frumusetea ei si linistea pe care o inspira, incepe sa i se confeseze Elsei fiind convins ca ea aude integral marturiile lui. Aceasta intrare accidentala in camera 52 va fi punctul de plecare pentru o poveste de dragoste dincolo de barierele medicale. Elsa, impresionata de tandretea si suferinta tanarului Thibault, incepe sa perceapa vizitele lui tot mai dese ca pe singurul liant dintre ea si lumea de afara. Nevoia lui Thibault de a fi iubit, alinat, trezesc in Elsa o dorinta inzecita de a se trezi si de a fi sprijin pentru el.
Simturile tinerei alpiniste se trezesc pe rand la viata, intai cel tactil datorita sarutului lui Thibault, mai apoi simtul olfactiv. Resuscitarea sentimentala a Elsei are loc inaintea celei fizice, ea aflandu-se intr-o lupta contracronometru. Ea nu poate semnaliza semnificativ imbunatatirile starii sale de sanatate iar dupa scurgerea a douazeci de spatamani fara modificari notabile, familia si echipa medicala decid debransarea ei de la aparatele care o mentin in viata. Clelie Avit reuseste sa croiasca o poveste de iubire deloc obisnuita in care imposibilul devine posibil si in care doua suflete avide de tihna unei relatii sincere se gasesc in cele mai neobisnuite circumstante si hotarasc sa lupte impreuna pentru un final fericit.
Tanara scriitoarea isi confirma talentul prin complexitatea povestii, a suspansului regasit pe fiecare fila a cartii iar deznodamantul este amanat cu abilitate pana la ultima pagina a romanului.
Va reusi Thibault, in ciuda prognosticului medical, sa o trezeasca pe Elsa inainte de a fi prea tarziu?
Rus Daiana-Adriana, pentru Libris.ro
Thibault, un tanar a carui viata traverseaza o tragedie asemanatoare, intra accidental in camera pacientei Elsa. Uimit de frumusetea ei si linistea pe care o inspira, incepe sa i se confeseze Elsei fiind convins ca ea aude integral marturiile lui. Aceasta intrare accidentala in camera 52 va fi punctul de plecare pentru o poveste de dragoste dincolo de barierele medicale. Elsa, impresionata de tandretea si suferinta tanarului Thibault, incepe sa perceapa vizitele lui tot mai dese ca pe singurul liant dintre ea si lumea de afara. Nevoia lui Thibault de a fi iubit, alinat, trezesc in Elsa o dorinta inzecita de a se trezi si de a fi sprijin pentru el.
Simturile tinerei alpiniste se trezesc pe rand la viata, intai cel tactil datorita sarutului lui Thibault, mai apoi simtul olfactiv. Resuscitarea sentimentala a Elsei are loc inaintea celei fizice, ea aflandu-se intr-o lupta contracronometru. Ea nu poate semnaliza semnificativ imbunatatirile starii sale de sanatate iar dupa scurgerea a douazeci de spatamani fara modificari notabile, familia si echipa medicala decid debransarea ei de la aparatele care o mentin in viata. Clelie Avit reuseste sa croiasca o poveste de iubire deloc obisnuita in care imposibilul devine posibil si in care doua suflete avide de tihna unei relatii sincere se gasesc in cele mai neobisnuite circumstante si hotarasc sa lupte impreuna pentru un final fericit.
Tanara scriitoarea isi confirma talentul prin complexitatea povestii, a suspansului regasit pe fiecare fila a cartii iar deznodamantul este amanat cu abilitate pana la ultima pagina a romanului.
Va reusi Thibault, in ciuda prognosticului medical, sa o trezeasca pe Elsa inainte de a fi prea tarziu?
Rus Daiana-Adriana, pentru Libris.ro
Sunt aici
PREMIUL NOUVEAU TALENT 2015
Elsei nu-i mai este frig, foame, teama dupa ce a intrat in coma in urma unui accident montan. Ea e in camera 52. Thibault si-a pierdut toata increderea in ziua in care fratele lui a accidentat cu masina doua adolescente si a fost internat, la acelasi spital cu Elsa, in camera 55. Intr-o zi, Thibault intra din greseala in camera Elsei. Ea nu-l poate denunta, in starea in care se afla. Dar tacerea este apasatoare, chiar si langa cineva in coma. Si iata-l incepand, brusc, sa-i vorbeasca, fara sa astepte raspuns. Ceea ce el nu stie e ca pentru Elsa totul s-a sfarsit, nu se va mai trezi vreodata. Insa, in timp ce medicii, prietenii si familia vor sa o deconecteze de la aparate, Thibault construieste o relatie cu Elsa convins ca ea il aude. E chiar atat de disperat? Sau a descoperit la ea ceea ce nimeni n-a vazut?
Fragment din romanul "Sunt aici" de Clelie Avit:
“Il aud pe Thibault facand inconjurul patului, cu intentia vadita de a se apropia de lucrurile lui ca s-o stearga cat mai repede. Cand Steve, Alex si Rebecca l-au surprins prima data, astia trei au sfarsit prin a-l linisti, dar astazi n-am mari sperante ca rezidentul va face la fel. Mai ales ca ramane cu totul mut.
Incerc sa-mi reprezint situatia in lipsa vederii. Constientizez deodata ca Thibault este inca in sosete si ca cearsafurile din dreapta mea trebuie sa fie mototolite. As vrea sa rad si in acelasi timp sa stau cu frica-n san sa nu fie descoperit ca a imprumutat putina saltea. Ar fi foarte placut sa nu simt nimic altceva decat adrenalina pe care ti-o da tentatia unui lucru interzis sau in orice caz a unui lucru neobisnuit: la care nimeni nu s-a gandit niciodata.
Cred ca pe rezident il doare in cot de detalii, pentru ca tace in continuare. Thibault isi strange hainele si incaltarile destul de stangaci. Probabil ca-l streseaza sa fie cineva care-l priveste. Il aud, intr-un, final, apropiindu-se de patul meu si aplecandu-se spre mine. Sunt surprinsa. Ar indrazni totusi sa ma sarute in fata rezidentului? Insa miscarea lui se intrerupe in timp ce incepe sa vorbeasca:
- Ba da, am o intrebare.
Rezidentul fie se gandeste, fie ii face semn lui Thibault sa-l urmeze. Oricum, tot nu zice nimic.
- La ce folosesc toate firele astea?
Intrebarea nu e neinteresanta si ma trezesc fiind atenta la raspunsul rezidentului, care accepta, in sfarsit, sa deschida gura din nou. Evita termenii tehnici si se multumeste sa vorbeasca despre fiecare perfuzie, tub de aer, captor de puls, insa nu ma intereseaza. Thibault cere chiar cateva informatii suplimentare. Curiozitatea lui ma surprinde.
Lectia improvizata de medicina se incheie si sper ca rezidentul va parasi rapid camera. Mi-e teama (ma rog, ma gandesc la aceasta frica in lipsa capacitatii de a o simti in stomac) ca Thibault nu va indrazni sa-si ia ramas-bun ce de obicei. Dar inca o data, atitudinea lui imi depaseste orice asteptare.
- La revedere, Elsa, sopteste el atingandu-mi cu buzele obrazul.
De data asta, n-am nevoie sa-mi fortez creierul sa incerc perceperea atingerii. Toata fiinta mea e concentrata pe asta. Din nefericire, nu simt nimic, imi confectionez senzatia artificial. Buze calde si moi, un sarut delicat.
- Erati prietenul ei? intreaba rezidentul.
- De ce spuneti erati? reia Thibault ridicandu-se.
- Imi cer scuze, asta pentru ca... S-a scurs deja ceva timp."
Elsei nu-i mai este frig, foame, teama dupa ce a intrat in coma in urma unui accident montan. Ea e in camera 52. Thibault si-a pierdut toata increderea in ziua in care fratele lui a accidentat cu masina doua adolescente si a fost internat, la acelasi spital cu Elsa, in camera 55. Intr-o zi, Thibault intra din greseala in camera Elsei. Ea nu-l poate denunta, in starea in care se afla. Dar tacerea este apasatoare, chiar si langa cineva in coma. Si iata-l incepand, brusc, sa-i vorbeasca, fara sa astepte raspuns. Ceea ce el nu stie e ca pentru Elsa totul s-a sfarsit, nu se va mai trezi vreodata. Insa, in timp ce medicii, prietenii si familia vor sa o deconecteze de la aparate, Thibault construieste o relatie cu Elsa convins ca ea il aude. E chiar atat de disperat? Sau a descoperit la ea ceea ce nimeni n-a vazut?
Fragment din romanul "Sunt aici" de Clelie Avit:
“Il aud pe Thibault facand inconjurul patului, cu intentia vadita de a se apropia de lucrurile lui ca s-o stearga cat mai repede. Cand Steve, Alex si Rebecca l-au surprins prima data, astia trei au sfarsit prin a-l linisti, dar astazi n-am mari sperante ca rezidentul va face la fel. Mai ales ca ramane cu totul mut.
Incerc sa-mi reprezint situatia in lipsa vederii. Constientizez deodata ca Thibault este inca in sosete si ca cearsafurile din dreapta mea trebuie sa fie mototolite. As vrea sa rad si in acelasi timp sa stau cu frica-n san sa nu fie descoperit ca a imprumutat putina saltea. Ar fi foarte placut sa nu simt nimic altceva decat adrenalina pe care ti-o da tentatia unui lucru interzis sau in orice caz a unui lucru neobisnuit: la care nimeni nu s-a gandit niciodata.
Cred ca pe rezident il doare in cot de detalii, pentru ca tace in continuare. Thibault isi strange hainele si incaltarile destul de stangaci. Probabil ca-l streseaza sa fie cineva care-l priveste. Il aud, intr-un, final, apropiindu-se de patul meu si aplecandu-se spre mine. Sunt surprinsa. Ar indrazni totusi sa ma sarute in fata rezidentului? Insa miscarea lui se intrerupe in timp ce incepe sa vorbeasca:
- Ba da, am o intrebare.
Rezidentul fie se gandeste, fie ii face semn lui Thibault sa-l urmeze. Oricum, tot nu zice nimic.
- La ce folosesc toate firele astea?
Intrebarea nu e neinteresanta si ma trezesc fiind atenta la raspunsul rezidentului, care accepta, in sfarsit, sa deschida gura din nou. Evita termenii tehnici si se multumeste sa vorbeasca despre fiecare perfuzie, tub de aer, captor de puls, insa nu ma intereseaza. Thibault cere chiar cateva informatii suplimentare. Curiozitatea lui ma surprinde.
Lectia improvizata de medicina se incheie si sper ca rezidentul va parasi rapid camera. Mi-e teama (ma rog, ma gandesc la aceasta frica in lipsa capacitatii de a o simti in stomac) ca Thibault nu va indrazni sa-si ia ramas-bun ce de obicei. Dar inca o data, atitudinea lui imi depaseste orice asteptare.
- La revedere, Elsa, sopteste el atingandu-mi cu buzele obrazul.
De data asta, n-am nevoie sa-mi fortez creierul sa incerc perceperea atingerii. Toata fiinta mea e concentrata pe asta. Din nefericire, nu simt nimic, imi confectionez senzatia artificial. Buze calde si moi, un sarut delicat.
- Erati prietenul ei? intreaba rezidentul.
- De ce spuneti erati? reia Thibault ridicandu-se.
- Imi cer scuze, asta pentru ca... S-a scurs deja ceva timp."
PRP: 23.00 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
11.50Lei
11.50Lei
23.00 LeiPrimesti 11 puncte
In stoc
Descrierea produsului
PREMIUL NOUVEAU TALENT 2015
Elsei nu-i mai este frig, foame, teama dupa ce a intrat in coma in urma unui accident montan. Ea e in camera 52. Thibault si-a pierdut toata increderea in ziua in care fratele lui a accidentat cu masina doua adolescente si a fost internat, la acelasi spital cu Elsa, in camera 55. Intr-o zi, Thibault intra din greseala in camera Elsei. Ea nu-l poate denunta, in starea in care se afla. Dar tacerea este apasatoare, chiar si langa cineva in coma. Si iata-l incepand, brusc, sa-i vorbeasca, fara sa astepte raspuns. Ceea ce el nu stie e ca pentru Elsa totul s-a sfarsit, nu se va mai trezi vreodata. Insa, in timp ce medicii, prietenii si familia vor sa o deconecteze de la aparate, Thibault construieste o relatie cu Elsa convins ca ea il aude. E chiar atat de disperat? Sau a descoperit la ea ceea ce nimeni n-a vazut?
Fragment din romanul "Sunt aici" de Clelie Avit:
“Il aud pe Thibault facand inconjurul patului, cu intentia vadita de a se apropia de lucrurile lui ca s-o stearga cat mai repede. Cand Steve, Alex si Rebecca l-au surprins prima data, astia trei au sfarsit prin a-l linisti, dar astazi n-am mari sperante ca rezidentul va face la fel. Mai ales ca ramane cu totul mut.
Incerc sa-mi reprezint situatia in lipsa vederii. Constientizez deodata ca Thibault este inca in sosete si ca cearsafurile din dreapta mea trebuie sa fie mototolite. As vrea sa rad si in acelasi timp sa stau cu frica-n san sa nu fie descoperit ca a imprumutat putina saltea. Ar fi foarte placut sa nu simt nimic altceva decat adrenalina pe care ti-o da tentatia unui lucru interzis sau in orice caz a unui lucru neobisnuit: la care nimeni nu s-a gandit niciodata.
Cred ca pe rezident il doare in cot de detalii, pentru ca tace in continuare. Thibault isi strange hainele si incaltarile destul de stangaci. Probabil ca-l streseaza sa fie cineva care-l priveste. Il aud, intr-un, final, apropiindu-se de patul meu si aplecandu-se spre mine. Sunt surprinsa. Ar indrazni totusi sa ma sarute in fata rezidentului? Insa miscarea lui se intrerupe in timp ce incepe sa vorbeasca:
- Ba da, am o intrebare.
Rezidentul fie se gandeste, fie ii face semn lui Thibault sa-l urmeze. Oricum, tot nu zice nimic.
- La ce folosesc toate firele astea?
Intrebarea nu e neinteresanta si ma trezesc fiind atenta la raspunsul rezidentului, care accepta, in sfarsit, sa deschida gura din nou. Evita termenii tehnici si se multumeste sa vorbeasca despre fiecare perfuzie, tub de aer, captor de puls, insa nu ma intereseaza. Thibault cere chiar cateva informatii suplimentare. Curiozitatea lui ma surprinde.
Lectia improvizata de medicina se incheie si sper ca rezidentul va parasi rapid camera. Mi-e teama (ma rog, ma gandesc la aceasta frica in lipsa capacitatii de a o simti in stomac) ca Thibault nu va indrazni sa-si ia ramas-bun ce de obicei. Dar inca o data, atitudinea lui imi depaseste orice asteptare.
- La revedere, Elsa, sopteste el atingandu-mi cu buzele obrazul.
De data asta, n-am nevoie sa-mi fortez creierul sa incerc perceperea atingerii. Toata fiinta mea e concentrata pe asta. Din nefericire, nu simt nimic, imi confectionez senzatia artificial. Buze calde si moi, un sarut delicat.
- Erati prietenul ei? intreaba rezidentul.
- De ce spuneti erati? reia Thibault ridicandu-se.
- Imi cer scuze, asta pentru ca... S-a scurs deja ceva timp."
Elsei nu-i mai este frig, foame, teama dupa ce a intrat in coma in urma unui accident montan. Ea e in camera 52. Thibault si-a pierdut toata increderea in ziua in care fratele lui a accidentat cu masina doua adolescente si a fost internat, la acelasi spital cu Elsa, in camera 55. Intr-o zi, Thibault intra din greseala in camera Elsei. Ea nu-l poate denunta, in starea in care se afla. Dar tacerea este apasatoare, chiar si langa cineva in coma. Si iata-l incepand, brusc, sa-i vorbeasca, fara sa astepte raspuns. Ceea ce el nu stie e ca pentru Elsa totul s-a sfarsit, nu se va mai trezi vreodata. Insa, in timp ce medicii, prietenii si familia vor sa o deconecteze de la aparate, Thibault construieste o relatie cu Elsa convins ca ea il aude. E chiar atat de disperat? Sau a descoperit la ea ceea ce nimeni n-a vazut?
Fragment din romanul "Sunt aici" de Clelie Avit:
“Il aud pe Thibault facand inconjurul patului, cu intentia vadita de a se apropia de lucrurile lui ca s-o stearga cat mai repede. Cand Steve, Alex si Rebecca l-au surprins prima data, astia trei au sfarsit prin a-l linisti, dar astazi n-am mari sperante ca rezidentul va face la fel. Mai ales ca ramane cu totul mut.
Incerc sa-mi reprezint situatia in lipsa vederii. Constientizez deodata ca Thibault este inca in sosete si ca cearsafurile din dreapta mea trebuie sa fie mototolite. As vrea sa rad si in acelasi timp sa stau cu frica-n san sa nu fie descoperit ca a imprumutat putina saltea. Ar fi foarte placut sa nu simt nimic altceva decat adrenalina pe care ti-o da tentatia unui lucru interzis sau in orice caz a unui lucru neobisnuit: la care nimeni nu s-a gandit niciodata.
Cred ca pe rezident il doare in cot de detalii, pentru ca tace in continuare. Thibault isi strange hainele si incaltarile destul de stangaci. Probabil ca-l streseaza sa fie cineva care-l priveste. Il aud, intr-un, final, apropiindu-se de patul meu si aplecandu-se spre mine. Sunt surprinsa. Ar indrazni totusi sa ma sarute in fata rezidentului? Insa miscarea lui se intrerupe in timp ce incepe sa vorbeasca:
- Ba da, am o intrebare.
Rezidentul fie se gandeste, fie ii face semn lui Thibault sa-l urmeze. Oricum, tot nu zice nimic.
- La ce folosesc toate firele astea?
Intrebarea nu e neinteresanta si ma trezesc fiind atenta la raspunsul rezidentului, care accepta, in sfarsit, sa deschida gura din nou. Evita termenii tehnici si se multumeste sa vorbeasca despre fiecare perfuzie, tub de aer, captor de puls, insa nu ma intereseaza. Thibault cere chiar cateva informatii suplimentare. Curiozitatea lui ma surprinde.
Lectia improvizata de medicina se incheie si sper ca rezidentul va parasi rapid camera. Mi-e teama (ma rog, ma gandesc la aceasta frica in lipsa capacitatii de a o simti in stomac) ca Thibault nu va indrazni sa-si ia ramas-bun ce de obicei. Dar inca o data, atitudinea lui imi depaseste orice asteptare.
- La revedere, Elsa, sopteste el atingandu-mi cu buzele obrazul.
De data asta, n-am nevoie sa-mi fortez creierul sa incerc perceperea atingerii. Toata fiinta mea e concentrata pe asta. Din nefericire, nu simt nimic, imi confectionez senzatia artificial. Buze calde si moi, un sarut delicat.
- Erati prietenul ei? intreaba rezidentul.
- De ce spuneti erati? reia Thibault ridicandu-se.
- Imi cer scuze, asta pentru ca... S-a scurs deja ceva timp."
Detaliile produsului
De pe acelasi raft
-
PRP: 35.00 Lei
29.75 Lei
29.75 Lei35.00 Lei
-
PRP: 29.99 Lei
23.99 Lei
23.99 Lei29.99 Lei
-
2+1 gratis
Price
33.72 Lei
33.72 Lei
-
PRP: 30.00 Lei
28.50 Lei
28.50 Lei30.00 Lei
-
PRP: 29.90 Lei
28.41 Lei
28.41 Lei29.90 Lei
-
PRP: 67.00 Lei
63.65 Lei
63.65 Lei67.00 Lei
Review-uri
Nedelcu Alina12
28/06/2023 13:23
Achizitie verificata
O carte frumoasă , care se citește ușor si repede fiind destul de scurtă,poate chiar prea scurtă.
Arata mai mult
Simona66
29/08/2020 15:09
Am inceput luna cu o carte "linistita". "Sunt aici" e genul de lectura usoara, ce se citeste relativ rapid. Potrivita pentru momentele in care nu ai chef de nimic. Deci, avem parte de o poveste spusa din doua perspective:Elsa, fata care se afla de 5 luni in coma, in urma unui accident. De putin timp a devenit constienta de lumea din jurul sau, auzul fiind singurul sau simt ce s-a retrezit la viata. Thibault, tipul ce intra din greseala in salonul Elsei si ajunge sa transforme acest loc linistit in refugiul sau. Povestea a doua persoanje pierdute, una in propria minte, iar cealalta in propriile emotii si trairi, ce reusesc sa se regaseasca intr-un final si sa spere la un viitor. Din punctul meu de vedere, cartea de fata a fost prea linistita. Prea monotona. Avem doua perspective, dar amandoua sunt asa de gri. Elsa, prinsa pe patul de spital, incercand sa-si recapete controlul asupra creierului, dar totusi nefacand mai nimic pana in ultimul moment. Doar traieste prin intermediul auzului si a celor ce o viziteaza ocazional. Se simte prea putin hotararea ei de a se trezi. Thibault (al carui nume mereu il pronunt gresit si-l si uit constant), este pur si simplu pierdut in viata, inca urmarit de despartirea de fosta iubita si suparat pe prostia facuta de fratele sau, care la adus pe acesta din urma in spital. Manios pe tot si toate, el ajunge sa gaseasca refugiu in salonul 52, unde o tanara femeie se afla in coma indusa, iar el decide ca e okay sa vina si sa doarma aici in timp ce mama lui isi viziteaza celalalt copil.Vorbindu-i ocazional si avand de a face cu membrii familiei sau prietenii apropiati ai fetei, Thibault ajunge sa se ataseze de Elsa si sa spere la o viata impreuna dupa ce ea va iesi din coma. Speranta este cea care nu-l lasa sa o uite pe aceasta fata si il readuce in mod repetat in salonul sau. Dar ce se va intampla cand medicii vor decide ca este timpul ca Elsa sa die debransata de la aparate? Ca nu mai exista nici o speranta ca e sa revina la viata? Mai degraba, as putea zice ca a fost o poveste simpla, fara prea multe emotii sau substanta. Finalul a fost repezit, m-a lasat in ceata si cu o mie de intrebari in minte. Cred ca se puteau scrie inca vreo doua pagini pentru lamuri totul.
Arata mai mult
Szendrei Ildiko
17/05/2020 18:13
Achizitie verificata
Mi-a plăcut foarte mult! O idee minunată: trăirile unei persoane care se află în comă și aude tot ce se întâmplă, dar nu poate face nimic altceva. Cum va gestiona decizia familiei de a o deconecta de la aparate?
Arata mai mult
Roxana1598
24/04/2020 11:00
O carte foarte frumoasa cu un final deschis, asa l-as numi eu. Ideea autoarei de a scrie capitole din perspectiva unei paciente in coma care putea auzi si atat, mi se pare surprinzatoare si tot odata revigoranta. Poate ar trebui sa ne punem mai multe swmne de intrebare, sa credem mai mult, asa cum a facut personajul principal.
Arata mai mult
5 din 5 de rezultate
