Viata, in acest roman, se traieste intre brutalitate si suferinta – rarele momente de dragoste aduc o bucurie impalidata. Naratiunea, ce migreaza de la o voce la alta – verosimil si convingator –, e intretaiata de o precizie poetica inimitabila, de o vibratie de rara puritate. Supa de la miezul noptii este un roman tulburat de originalitatea tragica a felului cum destinele personajelor se intersecteaza si, in cele din urma, se distrug. Intre tragicul moment al ultimei supe si placerea dejunului pe iarba se strecoara, din adincuri, stralucirea de argint viu a ironiei. Caci asa se intimpla uneori in viata literaturii: ironia sublimeaza tragicul. Oare si inversul e posibil, e verosimil? ne putem intreba, la sfirsitul lecturii...- Gelu Ionescu

Daca volumul de poeme al Martei Petreu Asta nu este viata mea se lumineaza – exact cum se intimpla si in relatia dintre poeziile lui Iuri Jivago si epica Doctorului Jivago al lui Boris Pasternak – prin romanul Acasa, pe Cimpia Armaghedonului, in cazul Supei de la miezul noptii poemele din Apocalipsa dupa Marta (integrala poeziei ei de pina in 2011) lumineaza deplin sensul celui de-al doilea roman. Asta nu inseamna deloc ca acest ultim roman nu poate fi citit si inteles de sine statator, ci numai ca poezia si proza Martei Petreu fac un tot organic.
Desi cu o materie epica foarte concreta, Supa de la miezul noptii este, de fapt, un roman mitic, ce impleteste inextricabil tema mitului numai aparent profan al lui Don Juan cu aceea sacra a insului-tabu pentru ca atins de zeu. Insusi numele eroinei principale, Todora, adica «darul lui Dumnezeu», ne pune pe urmele unui destin in care omul este jucaria unui transcendent ludic si plin de cruzime. De aceea, papusa inaripata din deznodamint imi aminteste de ingerasul care scoate limba intr-un tablou mistic al lui Baldung Grien. - Ion Vartic