„Ma iubesti, Usarsif, zeu intrupat in sclav, soimul meu ceresc, ma  iubesti, oare, asa cum te iubesc eu, inca de mult, cu voluptate si chin?  Iti arde si tie singele de dor dupa al meu, cum imi arde mie singele  dupa tine, incit a trebuit sa-ti pictez scrisori dupa o lupta  indelungata, vrajita cum sint de umerii tai aurii si de faptul ca toti  te iubesc, si mai ales de privirea ta de zeu, sub care trupul mi s-a  prefacut, iar sinii mi-au crescut, ajungind ca fructele iubirii? Culca-te cu mine!  Daruieste-mi, daruieste-mi tineretea si splendoarea ta, iar eu iti voi  darui o voluptate cum n-ai visat, stiu eu ce spun! Lasa capetele si  picioarele noastre sa stea laolalta, sa ne fie nespus de bine si sa  murim unul intr-altul, caci nu mai pot indura sa traim in doi, unul  intr-o parte, celalalt in alta!”