Dorinta, asa cum nu ati mai cunoscut-o niciodata: o incitanta poveste adevarata despre viata sexuala a trei femei americane, avand la baza aproape un deceniu de documentare jurnalistica. 

O privire revolutionara asupra dorintei feminine, aceasta realizare jurnalistica ne dezvaluie trei femei carnale, curajoase si cu defecte minunate. - People 

Trei femei este portretul onest al dorintei feminine pe care il cere anul 2019. - Marie Claire

 

Lisa Taddeo a fost colaborator la revista New York, la Esquire, Elle, Glamour si la multe alte publicatii. Scrierile sale de nonfictiune au fost incluse in antologiile Best American Sports Writing si Best American Political Writing, iar povestirile ei au castigat doua Premii Pushcart. Traieste cu sotul si fiica in New England.

Fragment din volumul "Trei femei" de Lisa Taddeo:

 

"Chiar si cand femeile sunt ascultate, deseori doar tipurile potrivite de femei sunt cu adevarat auzite. Cele albe. Cele bogate. Cele dragute. Cele tinere. Cel mai bine este sa fii toate aceste lucruri la un loc. Unele femei, ca mama mea, se tem sa vorbeasca. Una dintre primele femei cu care am vorbit a renuntat pentru ca s-a indragostit si s-a temut ca destainuirile ar omori idila. Mama ei i-a spus ca daca vorbeste despre dragoste, acesta este cel mai rapid mod de a-i pune capat. Numele ei este Mallory, inalta, cu parul lung si este din Dominica, o insula cu nisipuri de culoarea mierii, cu saracie, si toalete in aer liber pe plaja. Inainte sa se indragosteasca, lui Mallory ii placea sa se culce cu femei de culoare si cu barbati albi. Femei de culoare, ca ea, pentru o faceau sa se simta frumoasa si in siguranta. Barbati albi, in special din zona New England, cu camasi de bumbac, care erau plictisitori, dar si inventivi in pat. Pentru ca o excita sa se gandeasca la femeile de culoare care ar judeca-o pentru ca se culca cu barbati pe care si-i imaginau ca sunt rasisti. O excita sa se cu barbati albi care erau doriti de femei albe. Aceleasi femei albe care si-ar petrece vacanta pe insula ei si ar cumpara saronguri traditionale de la mama ei, care avea o coliba pe nisipul intunecat. O faceau pe Mallory sa doreasca ce aveau ele.

Atat de multe dintre fricile despre dorinta par sa fie lucruri, pe care ar fi trebuit sa le depasim cu ani in urma. Putem spune ca vrem sa facem sex fara discriminare, dar nu putem spune exact ca ne asteptam sa fim fericiti. In serile din India, pe care le-am petrecut ascultand o incapere plina de femei, exista multa camaraderie, multa ingrijorare tacuta.

Dar cand Lina intra in incapere, fericita, cand venea dupa ce tocmai se vazuse cu Aidan, acelea erau serile cand celelalte femei bateau darabana cu degetele in masa si incercau sa-i acopere bucuria. Unele dintre femei si-au exprimat frustrarea ca Lina avea un camin, un sot care o intretinea si copii sanatosi. Totul era curat, in ordine si in buna stare. Erau furioase ca ea voia mai mult. Cand Lina era copil, mama ei avea un fel teribil de a controla totul. Ii alegea machiajul si culoarea hainelor. Ii cumparase foarte multe lucruri roz, chiar daca Lina detesta rozul. Mamei Linei nu-i pasa. Cumpara ce-i placea ei. Iar tatal Linei nu petrecea deloc timp cu ea. Au fost cativa ani cand isi amintea ca il implora, noapte de noapte, sa-i arate cum se schimba o roata de masina. Incerca sa explice grupului de femei ca Ed era la fel ca tatal ei, un om fara pori care nu absorbea nimic din ce voia sau spunea ea.

Lina voia un partener. Se parea ca acest cuvant nu insemna nimic pentru cei pe care ii cunostea. Ea voia pe cineva cu care sa faca sex si pe care sa-l iubeasca si cu care sa repare masini si cu care sa mearga pe drumuri de praf incinse in decapotabile sau ATV-uri sau indiferent cu ce naiba, atata timp cat erau impreuna. A nu avea asta era la fel cu a nu avea o masina de spalat nou-nouta. Pentru Lina, a nu avea un partener era ca un fel de a muri incet si in liniste. Poate ca Aidan nu ar face acele lucruri cu ea, poate ca nu si-ar parasi niciodata sotia. Poate ca nici unul dintre modurile in care il ademenise ea nu era suficient. Dar Aidan ii infierbanta venele. O facea sa se simta ca o fata si nu ca o componenta din casa. Nu mai reusea sa-si vada clar sfarsitul vietii, nu-si mai putea imagina nuanta cenusie a pamantului sub care ar fi ingropata si drumul pe care ar merge dricul pentru a ajunge acolo. Si asta insemna mai multa viata decat avusese in toata existenta ei.”