Mario Vargas Llosa vine cu o carte care se petrece într-un Madrid distopic, din viitor. Este foarte amuzanta scrisă dar într-un mod deosebit din punct de vedere literar, nu degeaba scriitorul a fost laureat cu Premiul Nobel pentru literatură. Recomand!

Ce commplicitate si grija in prietenia lor.Trairile in gandurile omului acumulate jn viata bogata dusa,apoi sa iei ce ai nevoie in situatii limite si mai ales intelegerea puterii ramase si posibilitatii de rezolvare in timp a ...uitarilor ...

Am savurat cartea rapid.

Este scrisa in stilul specific spaniol, cu umor nevinovat invaluit intr o simbolistica aparte.

Mi a placut .

O carte trista (si, de ce nu , realista) despre involutia prin imbatranire. Fiind mai in varsta am citit-o dintr-o suflare, dar tare ma tem sunt un admirator conjunctural. Indraznesc totusi sa o recomand...

N-am putut să renunț la ea până n-am terminat-o. Și-mi venea s-o iau de la capăt...

Llosa este unul dintre autorii mei preferati, mi-a placut mult cartea!

Din 120 de pagini, vreo 40 o reprezintă prefața care povestește ceea ce se întâmplă în următoarele pagini. Ideea cărții nu este rea, însă modul de prezentare nu este cel mai fericit. Un bătrânel care la fiecare 2 pagini trage vânturi, asta ar fi rezumatul. De aici și titlul cărții. Mi-ar fi plăcut să consider că este vorba de "Vânturile" schimbării, însă flatulența personajului, prezentă la fiecare 2 vorbe, mă împiedică să cred asta.

„Vânturile”, recenta carte a lui Mario Vargas Llosa este o „povestire”, aşa cum scrie pe copertă, dar tot la fel de bine poate fi apreciată şi ca un eseu din tot mai mult cultivata în ultima vreme specie a distopiilor (deopotrivă în literatură, în producţiile cinematografice şi nu numai).

Pretextul povestirii (relatată la persoana întâi) îl reprezintă întoarcerea acasă a personajului principal de la o manifestaţie de protest (fără efect) în urma închiderii cinematografelor Ideal din Madrid (oraş în care Llosa a „ales” să se petreacă acţiunea). În tot acest timp, autorul face, prin raportarea la „trecut” o radiografie la rece, resemnată a ceea ce a ajuns societatea într-un viitor nu prea îndepărtat; din câte se înţelege, căci nu este declarată în mod explicit, vârsta personajului este în jur de 100 de ani, deci totul s-ar petrece cam peste vreo 30 de ani distanţă de momentul actual.

Lumea nu mai citeşte, nu mai merge la cinematograf şi în general nu mai participă la nici o formă de spectacol, care de altfel nici nu mai există. Oricine poate comanda unei maşinării să scrie un roman, muzeele au dispărut, iar tablourile şi sculpturile având suport material au fost înlocuite cu variante virtuale, digitale. De fapt, a dispărut tot ce era artistic înainte: balet, opera, literatura, muzica cultă. În schimb, se restructurează şi se îmbogăţeşte circul – metaforă evidentă pentru a marca frivolizarea vieţii care este dependentă de tehnologia „la purtător”, şi care trebuie tratată într-o notă comic-distractivă.

Întoarcerea acasă este una cu peripeţii, autorul, amnezic, rătăcind până spre noapte în căutarea locuinţei (o „cămăruţă cu baie”) situate la etajul cinci al unui imobil cu tot atâtea etaje pe care trebuie să le urce, chinuitor, pe jos. Obosit şi deziluzionat, bătrânul (bolnav, deprimat) nu vede altă soluţie (unică şi izbăvitoare) în faţa „victoriei” tehnologiei asupra sensibilităţii, iubirii şi valorilor umane - decât în moarte, pe care o şi aşteaptă cu seninătate.

Mario Varga Llosa este unul dintre cei mai cunoscuti scriitori din America Latina. Este o revelatie asupra realitatii vietii de zi cu zi din Madridul acelor ani intunecati.