• Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura

...Sa ucizi o pasare cintatoare este un roman brutal si onest, ce se construieste pe marginea unor subiecte mereu de interes: rasismul, conflictele sociale si pierderea inocentei copilariei, totul filtrat prin ochii unei fetite; Scout Finch este martora la intimplarile dramatice declansate intr-un orasel sudist atunci cind un barbat de culoare este acuzat ca a violat o femeie alba. Tatal naratoarei, Atticus, desemnat ca avocat al apararii, trebuie sa tina piept unor prejudecati pina atunci latente si, din acest moment, Scout si fratele ei, Jem, sint atrasi intr-o succesiune rapida de evenimente care le depasesc intelegerea.

Pe timpul procesului, oraselul decade treptat in grotesc si violenta, insa exista oameni care nu se lasa contaminati de setea generala de linsaj, iar Atticus Finch ramine reperul moral care ii ofera lui Scout – si totodata cititorilor – un punct de vedere empatic si echilibrat.

 

Multi dintre fanii ei sint convinsi ca Harper Lee, autoarea unui roman devenit aproape instantaneu o opera clasica a literaturii americane, a incetat de mult din viata. Cartea ei avind ca subiect conflictele rasiale din Sudul Statelor Unite, distinsa cu Premiul Pulitzer in 1960, ramine unul dintre marile succese literare ale ultimei jumatati de secol, iar autoarea insasi este un personaj- cheie in recent lansatul film Capote, care a readus-o in lumina reflectoarelor. Dar, in ciuda faimei de care se bucura, Harper Lee a disparut din viata publica de mai bine de patru decenii, urmind exemplul altor pustnici, ca J.D. Salinger sau Thomas Pynchon, retrasi din lume pentru a evita efectele secundare ale celebritatii. - The Observer

 

Fragment din romanul "Sa ucizi o pasare cintatoare" de Harper Lee:

 

"— Retrage-ti cuvintele, baiete!

Aceasta invitatie categorica, pe care i-o faceam lui Cecil Jacobs, a fost inceputul unor vremuri destul de intunecate pentru mine si pentru Jem. Cu pumnii inclestati, eram gata sa ma napustesc, Atticus se jurase ca ma desfiinteaza daca mai aude vreodata ca ma bat: eram acum prea mare ca sa-mi ingadui asemenea copilarii, si cu cit voi invata mai repede sa ma stapinesc, cu atit va fi mai bine pentru toti. Lucru pe care era cit pe ce sa-l uit.

Sa-l uit din pricina lui Cecil Jacobs. Ieri, in curtea scolii, s-a apucat sa strige in gura mare ca tatal lui Scout Finch ii apara pe cioroi. Eu tagaduisem, dar i-am povestit lui Jem intimplarea.

— Ce voia sa spuna, Jem? l-am intrebat.

— Nimic. Intreaba-l tu pe Atticus, sa-ti explice el.

— Ii aperi pe cioroi, Atticus? m-am interesat eu chiar seara aceea.

— Sigur ca da, Scout. Dar nu spune „cioroi", e vulgar.

— Asa zic toti la scoala.

— De acum incolo, vor spune toti, minus o anumita persoana.

— Daca nu vrei sa vorbesc asa, de ce ma trimiti la scoala?

Tata m-a privit blind si ochii i-au sclipit inveseliti. Cu tot compromisul dintre noi, campania mea impotriva scolii continua, sub o forma sau alta, de cind cu portia din prima zi, inceputul lui septembrie imi adusese momente de slabiciune brusca, ameteli si mici tulburari stomacale. Mersesem atit departe, incit imi cumparasem cu o moneda de cinci centi dreptul de a-mi freca fruntea de capul baiatului bucataresei domnisoarei Rachel, care avea niste bube grozave. Dar nu m-am molipsit.

Alta preocupare isi facea loc acum in mintea mea.

— Toti avocatii ii apara pe cior... pe oamenii de culoare, Atticus?

— Desigur, Scout.

— Atunci, de ce a zis Cecil ca-i aperi pe cioroi? A zis asa, de parca ai fabrica alcool de contrabanda.

Atticus ofta.

— Apar, pur si simplu, un negru, pe nume Tom Robinson. Locuieste in mahalaua de peste maidanul de gunoi al orasului. Face parte din comunitatea Calpurniei - ea ii cunoaste bine familia. Zice ca sint oameni de treaba. Scout, tu nu esti inca destul de mare ca sa intelegi unele lucruri, totusi iti voi spune ca prin oras s-a vorbit in fel si chip, si mai ales ca n-ar trebui sa ma amestec si sa-l apar pe omul acela. Este un caz ciudat, nu va fi judecat pina in sesiunea de toamna. John Taylor a avut bunatatea sa ne dea o aminare...

— Daca nu trebuie, atunci de ce-l aperi?

— Din mai multe motive, raspunse Atticus. Principalul e ca daca as proceda altfel, n-as mai putea iesi cu fruntea sus in orasul acesta, n-as mai putea reprezenta tinutul in legislatura. Si nici nu v-as mai putea spune, tie si lui Jem, ce se cuvine si ce nu se cuvine sa faceti.

— Vrei sa zici ca daca nu l-ai apara pe omul acesta, Jem si cu mine n-ar trebui sa te ascultam?

— Cam asa.

— De ce?

— Fiindca nu v-as mai putea pretinde niciodata sa ma ascul-tati. Uite ce-i, Scout, orice avocat are, prin natura muncii sale, cel putin o data in viata un proces care-l afecteaza personal. Si cred ca acesta este pentru mine un astfel de proces. S-ar putea sa auzi la scoala vorbe urite in legatura cu procesul, dar te rog sa faci pentru mine un lucru: tine capul sus si pumnii jos. Orice ti s-ar spune, nu-ti iesi din fire. Incearca macar de data asta sa-ti folosesti si capul... caci e un cap bun, chiar daca opune rezistenta invataturii.

— Atticus, vom cistiga procesul?

— Nu, draga mea.

— Atunci, de ce...

— Numai fiindca am fost batuti cu o suta de ani inainte de a fi inceput, nu e un motiv sa nu mai incercam sa cistigam, zise Atticus.”