Tara Westover si familia ei au crescut pregatindu-se pentru Zilele de pe Urma, insa, oficial, fata nu exista. Nu fusese inregistrata si nu primise certificat de nastere. Nu avea documente scolare pentru ca nu pusese niciodata piciorul intr-o clasa, nici acte medicale, pentru ca tatal ei nu credea in spitale. Tara a crescut si tatal ei a devenit mai radical, iar fratele ei, mai violent. La 16 ani, Tara a inteles ca trebuie sa plece de acasa. A facut-o si, cu aceasta ocazie, a descoperit cat te poate schimba invatatura, dar si pretul pe care a trebuit sa-l plateasca.

 

Invatare este o poveste curajoasa despre dragoste si violenta, despre forta legaturilor de sange si puterea imaginatiei si despre o tanara femeie ale carei inteligenta, cunoastere de sine si indrazneala lumineaza fiecare pagina. Unele pasaje sunt dureros de vii, se intiparesc in amintire, dar Westover nu este nicaieri lasciva sau aspra; chiar cand scrie din adancuri, o face cu compasiune si gratie. Atat cartea cat si scriitoarea sunt remarcabile din toate punctele de vedere. - Sarah Perry, autoarea cartii The Essex Serpent 

 

Superba... Povestea ei, despre cum a luptat sa devina ea insasi, e la fel de veche ca dealurile de unde a venit, dar Westover ne ofera o viziune atat de proaspata si de captivanta, incat propriul ei Idaho merita sa ajunga pe listele celor mai bine vandute carti, in grupurile de cititori si, in cele din urma, in cinematografe. - The Times

 

Povestea modului in care a scapat Tara – nu doar de fundamentalismul familiei, ci si de brutalitatea vietii din umbra muntelui – e subiectul acestui volum autobiografic, care e atat o poveste despre familie si responsabilitatile pe care le avem fata de ea, cat si despre modul in care educatia te poate aduce mai aproape de tine. Recunoasterea, dar inteleasa cum ar trebui, e unul dintre miracolele cartii Tarei. E despre ce inseamna sa te vada cineva care nu se uita dupa note, ci dupa cei care au nevoie de o sansa, de o ocazie – cat de mica – sa lase o urma in univers. — Cristian Lupsa, editor DoR si gazda a conferintei The Power of Storytelling

 

Invatare este:

• bestseller New York Times, Wall Street Journal si Boston Globe

• cea mai buna carte de memorii a anului 2018 pe Goodreads, Apple Books si Audible

• finalista: National Books Critics Circle John Leonard Prize pentru Debut, National Book Critics Circle's Award – Autobiografie, PEN/Jean Stein Book Award 

• Top New York Times cele mai bune 10 carti ale anului 2018

• Top 5 carti recomandate de Bill Gates la finalul anului 

• Una dintre cartile favorite ale lui Barack Obama – editia 2018

• numita una dintre cele mai bune carti ale anului de catre: Time, The Washington Post, O: The Oprah Magazine, NPR, The Guardian, The Economist, Financial Times, Newsday, New York Post, theSkimm, Refinery29, Bloomberg, Publishers Weekly, Library Journal, New York Public Library, Vogue, si multe alte publicatii.

Mama a inceput sa completeze documentele. Nu stiu daca a stat de vorba cu tata inainte. Daca da, n-as sti sa spun ce l-a facut sa se razgandeasca - de ce, deodata, o politica veche de zece ani care presupunea ca nu ne inregistram la oficialitati a luat sfarsit fara probleme dar presupun ca ar putea sa fi fost telefonul. Era aproape ca si cum tatal meu acceptase in cele din urma ca, daca ar fi fost sa se lupte cu adevarat cu guvernul, trebuia sa-si asume anumite riscuri. Faptul ca mama era moasa avea sa saboteze sistemul medical oficial, dar ca sa fie moasa avea nevoie de telefon. Poate ca aceeasi logica s-a aplicat si in privinta lui Luke: Luke avea nevoie de un venit ca sa intretina o familie, sa cumpere provizii si sa se pregateasca pentru Zilele de pe Urma, deci avea nevoie de certificat de nastere. E posibil si ca mama sa nu-l fi intrebat pe tata. Poate ca a luat pur si simplu hotararea de una singura si tata a acceptat. Poate ca si pe el - asa, barbat in toata firea, cu personalitate, cum era - l-a coplesit pentru o vreme forta ei.

Odata ce a inceput sa faca documentele pentru Luke, mama s-a hotarat ca ar putea sa ne faca tuturor certificate de nastere. A fost mai greu decat se asteptase. A intors casa cu susul in jos cautand documentele care dovedeau ca suntem copiii ei. Nu a gasit nimic. In ceea ce ma priveste, nimeni nu stia sigur cand ma nascusem. Mama isi amintea o zi, tata alta, iar bunica-din-josul-dealului, care s-a dus la oras si a declarat sub juramant ca sunt nepoata ei, a indicat o a treia zi.

Mama a sunat la cartierul general al bisericii din Salt Lake City. Un functionar de acolo a gasit un certificat de la punerea numelui, de cand eram bebelus, si unul de la botez, care, ca la toti copiii mormoni, avusese loc pe cand aveam opt ani. Mama i-a cerut copii. Au venit prin posta, dupa cateva zile.

- Fir-ar sa fie! a spus mama cand a deschis plicul. In fiecare document era alta data de nastere si niciuna dintre ele nu se potrivea cu cea scrisa de bunica in declaratie.

In saptamana aceea mama a vorbit ore in sir la telefon fiecare zi. Cu receptorul lipit de umar si firul bucatarie, gatea, spala si facea tincturi de gentiana si iarba in timp ce avea de fiecare data aceeasi conversatie.

- E clar ca ar fi trebuit sa o inregistrez la nastere, dar nu am facut-o. Asa ca iata-ne.”