In memoriile ei, o opera de o reflexivitate profunda, scrisa intr-un stil fermecator, Michelle Obama ii invita pe cititori in lumea sa, facand o cronica a experientelor ce au format-o, pormind de la copilaria petrecuta in partea de sud a orasului Chicago, trecand prin anii in care a fost director executiv si a trebuit sa imbine responsabilitatile de mama cu cele profesionale, si ajungand la anii petrcuti la cea mai vestita adresa din lume. Descrie cu sinceritate desavarsita si cu o inteligenta vie reusitele si dezamagirile, atat din plan public, cat si din cel personal, relatandu-si povestea asa cum a trait-o, folosindu-se de propriile ei cuvinte si asa cum doreste ea. Plina de caldura, de intelepciune si de revelatii, Povestea mea este o insumare neobisnuit de intima ce vine din partea unei femei inimoase si plina de caracter, care a sfidat necontenit asteptarile, si a carei poveste ne inspira.

Citand propria declaratie a lui Michele Obama: ”Procesul de scriere al acestei carti a fost pentru mine unul revelator si plin de insemnatate. In rastimpul pana la publicarea cartii Becoming in toamna aceasta, sper ca si voi va veti gandi la propriile povesti, si am incredere ca asta va va ajuta sa deveniti orice doriti. Povestile voastre sunt cele pe care le aveti acum si pe care le veti avea mereu si sunt povestile pe care trebuie sa vi le asumati."

Traducere din limba engleza de Corina Hadareanu.

Douazeci de minute mai tarziu, am dat cu ochii de Barack, prins in ceea ce arata ca o conversatie nesfarsita cu femeia aceea, ce parea sa vorbeasca mai mult decat el. El mi-a aruncat o privire care sugera ca ar fi vrut sa scape. Dar era om in toata firea. L-am lasat sa se salveze singur.
"Stii ce m-a intrebat?", mi-a spus in ziua urmatoare, cand a aparut in biroul meu, parand ca inca nu-i venea sa creada. "M-a intrebat daca imi place sa merg la calarie. Adica pe cal." Mi-a spus ca discutasera si despre filmele ei preferate si ca nici partea aceasta nu mersese bine.
Barack era cerebral, poate prea cerebral pentru cei mai multi oameni. (Aceasta avea sa fie, de fapt, evaluarea pe care i-o va face prietena mea, cu urmatorul prilej in care am stat de vorba.) Nu era genul amator de baruri si poate ar fi trebuit sa imi dau seama de asta mai devreme. Lumea mea era plina de oameni increzatori si care munceau din greu, obsedati de propria ascensiune sociala. Aveau masini noi, isi cumparau primele apartamente si le placea sa vorbeasca despre asta la un pahar de martini, dupa serviciu. Barack era mai multumit sa petreaca o seara singur, citind despre politicile de gospodarie urbana. In cariera lui de pana atunci petrecuse saptamani si luni in sir ascultandu-i pe oamenii saraci care ii descriau problemele lor. Insistenta lui pentru speranta si potential de mobilitate venea, dupa cum am ajuns sa inteleg, dintr-un loc cu totul diferit si deloc usor accesibil.
A fost o vreme, mi-a spus el, in care fusese mai nechibzuit, mai salbatic. Isi petrecuse primii 20 de ani din viata sub porecla Barry. Fumase marijuana la poalele colinelor vulcanice din Oahu. La Occidental se lasase purtat de reminiscentele energiei din anii 1970, imbratisandu-i pe Hendrix si pe Rolling Stones. Undeva de-a lungul drumului, insa, avusese revelatia numelui sau complet - Barack Hussein Obama - si a complicatei lui identitati. Era alb si negru, african si american. Era modest si traia modest, dar era, totusi, constient de bogatia mintii lui si de universul de privilegii care avea sa i se deschida. Pot spune ca lua totul in serios. Putea fi relaxat si glumet, dar nu se indeparta niciodata de un profund simt al datoriei. Se afla intr-un fel de explorare, cu toate ca nu stia inca unde avea sa il duca aceasta. Tot ce stiam era ca astfel de lucruri nu se puteau discuta la un pahar. Cand a venit momentul urmatoarei intalniri la bar, pe el l-am lasat la birou."