Romanul este unul de dimensiuni reduse, așa că vă puteți încumeta să îl citiți chiar și într-o pauză de cafea sau seara, când vă luați răgaz de la forfota zilei.

Descrierea cărții sună cam așa: ”Obsedat de o amintire din copilărie și fascinat de Chopin, tânărul Eric-Emmanuel se hotărăște să ia ore de pian. După un început cu stângul, doamna Pylinska, exotica și intransigența profesoară poloneză stabilită la Paris, îi va oferi o educație muzicală originală: lecții private despre viață, despre artă și despre iubire, care, odată înțelese, ii vor revela tânărului adevărată lui vocație”. Evident, curiozitatea mi-a fost stârnită rapid și în câteva minute plojasem cu capul înainte în tabloul literar țesut cu măiestrie de Schmitt.

Excentrica doamnă Pylinska mi-a fost dragă încă de la prima pagină. Cu grație, dar totuși cu o mână fermă, îl conduce pe tânărul Eric Emmanuel Schmitt către… sine. O călătorie inițiatică, începută pe acorduri de pian și continuată cu pisici care își se unduiesc languroase de fiecare dată când aud notele muzicii lui Chopin. Doamna Pylinska îi dezvăluie lui Schmitt tainele ascunse în lucrurile simple: să observe cercurile descrise de o piatră aruncată în apă, mișcarea ierbii în bătaia vântului sau să culeagă o floare fără să cadă picăturile de rouă ascunse între petale.

Pe măsură ce lecțiile de pian avansează, autorul își va găsi adevărata vocație și va reuși să vadă cu ochi noi lumea care îl înconjoară. Povestea de viață a mătușii favorite, iubita pe care abia acum învață să o descopere, dar și privilegiul de a se bucura cu ochii închiși de lucrurile simple, toate acestea îi sunt revelate cu ajutorul ineditelor învățăminte ale doamnei Pylinska.

Finalul face cu adevărat deliciul acestei cărți și mărturisesc că mi-a așternut un zâmbet larg pe față. Dar o să vă las pe voi îl descoperiți, ar fi păcat să spulber magia.