„Razboaiele ceresti si gnoza 

 

Studiind materialele religioase iudaice cu incepere de la tannaiti, se poate urmari formarea unei doctrine predualiste, provenind din elemente mai vechi de primele doua veacuri p.C. Coerenta interna a acestei doctrine pare sa excluda orice influenta straina determinanta.

Ipoteza originii iudaice a dualismului gnostic a fost deja avansata de savantii din secolul al XIX-lea, incepind cu H. Graetz . Numai ca - lucru foarte cunoscut - Graetz si urmasii lui, care nu duc lipsa de continuatori printre contemporanii nostri, chiar si dintre cei mai ilustri, confundau diteismul cu dualismul. Or, anumite doctrine iudaice, care nu reprezentau punctul de vedere comun (ca sa nu spunem „ortodox") al exegetilor Torei si al traditiei orale, vehiculau ideea unei divinitati secundare, raspunzatoare uneori de crearea lumii. Cea de-a doua divinitate este, in general, un inger al Domnului, care-i asculta respectuos poruncile si nu are in nici un caz vreo intentie rea in privinta lui. Doctrina aceasta este socotita inacceptabila de catre rabini, din momentul cind incep sa se ocupe de ea. Dar, inaintea lor, Filon din Alexandria discutase deja ipoteza a doua divinitati. Vom examina aceste marturii in partea a doua a capitolului. Pentru moment, va fi suficient sa observam ca diteismul iudaic postuleaza intr-adevar existenta a doua divinitati, cea de-a doua fiind clar subordonata Dumnezeului suprem, fara a-si pune vreodata problema unui antagonism sau macar a unei concurente oarecare intre cele doua fiinte. Or, se stie ca dualismul, daca e radical, postuleaza existenta a doi zei ori a doua principii coeterne si antagoniste sau, daca e moderat, postuleaza existenta unui factor perturbator care impiedica, la un moment dat, expansiunea armonioasa a Fiintei. Diteismul iudaic nu intra in nici unul din aceste doua tipuri de dualism.”